Toni Grecu a avut de pătimit la viața lui din cauza unor vecini prea zgomotoși! Umoristul a povestit amuzat cum a fost obligat să se mute, nu doar o dată, din preajma unor cupluri prea exuberante în timpul partidelor de amor.
Iar una dintre vecinele care locuia într-un apartament de deasupra celui în care locuiau Toni Grecu și soția lui, Cristina, a fost Laura Andreșan, supranumită și „Profa de sex”.

La vremea respectivă, comediantul chiar a avut o dispută verbală cu actrița din filmele pentru adulți, pe care acum o regretă. Toni i-a povestit tărășenia lui Denise Rifai, cu ocazia interviului din cadrul emisiunii ”40 de întrebări”, la Kanal D.

„Blocul era de vină, mizerabil”

„Am o problemă cu cuplurile iubărețe, dacă o fac la ora 03:00 dimineața, deasupra mea, și nu mă lasă să dorm, da! N-am nicio vină să asist la aspecte sexuale nocturne care depășesc bariera fonică suportabilă. Am avut o discuție mai aprinsă cu vecina de sus (Laura Andreșan – n.r.), îmi cer iertare acum, după mulți ani. Asta e viața. Blocul era de vină, cu niște planșee subțiri, un bloc mizerabil, se auzeau și pașii, și respirația. Când omul vrea să facă ceva deosebit în casa lui, trebuie să se asigure. Eu nu am fost victima vecinei, ci a constructorilor, care nu și-au făcut datoria”, a mărturisit Toni Grecu.

De două ori

S-a mutat, între timp, de acolo, din acea cauză, dar a mai pățit-o ulterior, din același motiv! Un alt cuplu exuberant în timpul amorului. „Apoi, am mai pățit-o, la fel, asta e. Eu am un somn iepuresc, dacă sunt zgomote prea mari în jur, nu mă pot odihni”, a precizat artistul.

„Românii știu să facă haz de necaz! E una dintre principalele trăsături de caracter ale acestui neam. Uneori, în loc să pună mâna pe topor și să facă ordine când sunt călcați în picioare de regimuri idioate, fac haz de necaz, nu e bine. Nu știi care e măsura bună. Oricum, asta l-a ținut sănătos la minte. Dacă nu ai umor în timpurile în care ai probleme… Neamul care este autorironic și face glume este sănătos la cap!”, a mai zis umoristul, acum în vârstă de 62 de ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News