Oana a fost extrem de emoţionată ieri, iar în timpul slujbei religioase, deşi simţea că-i dau lacrimile, s-a abţinut cu greu să nu-şi strice machiajul profesionist.
De altfel, a fost atât de nerăbdătoare să ajungă la altar, încât s-a trezit duminică dimineaţă la ora 4.00, în condiţiile în care nunta a avut loc la ora 16.00.
A schimbat trei rochii de mireasă, pe parcursul petrecerii, şi a avut două buchete, unul vintage, confecţionat din argint masiv, bătut cu perle şi cristale Swarovski, pe care îl va păstra ca amintire, şi un altul din flori albe, pe care l-a aruncat fetelor nemăritate:
“Nu îl voi arunca pe acesta vintage, căci mi-e frică să nu rănesc pe cineva. O să-l arunc în cei care nu vor dansa la nuntă, în schimb”, a spus, cu umor, Oana.
Mirele a fost şi el foarte emoţionat, ştergându-şi, discret, lacrimile. Proaspeţii însurăţei îşi vor petrece luna de miere în Tenerife.
Simona Bălănescu a purtat rochie de graviduţă
Ceremonia a fost una intimă, la care au participat doar câţiva membri ai familiilor, dar şi prieteni. Rareş, fiul veteranului compozitor de muzică uşoară Marcel Dragomir, şi Simona vor deveni părinţii unei fetiţe, în luna octombrie.
Bruneta mai are un băieţel, din prima căsnicie, iar anul trecut a pierdut o sarcină. (Florian Gheorghe)
foto: Vlad Chirea