În ultimul său interviu, regretatul afacerist Silviu Prigoană a vorbit deschis despre viziunea sa asupra prieteniei și legăturilor umane, dezvăluind motivele pentru care a ales să trăiască cu un cerc restrâns de oameni apropiați. Potrivit acestuia, singurii pe care te poți baza cu adevărat în viață sunt părinții.
„Eu n-am avut niciodată prieteni. Am avut așa, prieteni, unul-doi cu care țin legătura de 50 de ani. Ăia-s prieteni adevărați. Dacă îl suni mâine că ai nevoie de un rinichi, ți-l dă, ăla-i prieten. Restul sunt amici. (…) Sunt lucruri absolut normale, nu că mi s-a întâmplat doar mie. Singurii care sunt alături de tine permanent sunt părinții.
Tu cu frații tăi nu ai niciun fel de grad de rudenie, cu nevastă-ta, nici atât. Tu și cu soția ta nu sunteți rude, sunteți din copaci separați. Tu ai un grad de rudenie direct cu copiii tăi, nu cu soția ta. Certificatul de căsătorie nu v-a făcut neamuri”, povestea Silviu Prigoană în podcastul lui Bursucu.
Prigoană, cunoscut pentru caracterul său pragmatic, a relatat un episod dureros din tinerețea sa, care i-a schimbat perspectiva asupra prieteniilor. La doar 22 de ani, pe când lucra ca frigotehnist într-o fabrică, a suferit un grav accident de muncă, în urma căruia și-a pierdut un picior. Deși inițial prietenii l-au susținut, vizitele lor s-au rărit treptat, iar legăturile s-au rupt complet. Această experiență l-a făcut să își reevalueze prioritățile și să își limiteze cercul de prieteni.
„În prima fază, îți plâng toți de milă, după care te rejectează. E un lucru simplu și eu îi înțeleg pe toți. (…) Eu, fiind tânăr în găștile noastre, îți dai seama că gașca mare m-a rejectat. Tu nu mai poți ține pasul cu ei… cu fotbalul, cu gașca. Și atunci, vin în vizită pe la tine trei, patru, cinci luni, din ce în ce mai rar, până deloc. Prietenii sunt ca umbrele. Când apune soarele, au plecat umbrele”, a mai povestit el în cadrul aceluiași podcast.
„În fiecare seară mă întâlneam cu Bendeac și cu asociatul lui și scriam scenarii împreună”
Deși era cunoscut pentru personalitatea sa directă și uneori controversată, Silviu Prigoană avea un simț al umorului bine dezvoltat. Acesta a fost deseori parodiat de actorul Mihai Bendeac, însă nu doar că nu s-a supărat, ci a și colaborat activ cu acesta. În mod surprinzător, cei doi se întâlneau frecvent pentru a lucra împreună la diverse scenarii, afaceristul oferindu-le sfaturi atât lui, cât și asociaților săi.
„Nu (n.r. – nu s-a supărat pe Mihai Bendeac). În fiecare seară mă întâlneam cu Bendeac și cu asociatul lui și scriam scenarii împreună. Le spuneam eu lucruri, știi, le spuneam eu cum să… (n.r. insighturi). Da, da. Adică, cum să mă supăr? Doamne ferește. Nu (n.r. – nu s-a supărat niciodată pe moderatorii de la TV). Dacă atât îi poate mintea… Eu să fiu supărat? El să fie. Nu ai ce să înțelegi în lumea televiziunii. E un mijloc de inducere a populației în eroare”, a mărturisit Silviu Prigoană în ultimul lui interviu, potrivit „Un podcast mișto”.