Prietenele au insistat s-o scoată la distracție, așa că în cele din urmă Delia a cedat și a ieșit cu gașca la o petrecere privată de Halloween. Mai întâi, actrița și regizoarea filmului „DORA” a luat cina la un restaurant cu specific japonez, apoi a fost invitată la un eveniment organizat special cu ocazia sărbătorii de Hallowen. Astfel, Delia Antal s-a transformat într-o diva sexy, blondă, care a purtat un costum army destul de decoltat, care-i punea formele în evidența. Delia a atras câteva priviri admirative, iar la un moment dat, spre amuzamentul prietenelor sale și al celor din jur și-a pus pe cap o perucă de culoare verde deschis și a dansat așa până dimineață.
„Nu mai m-am distrat de mult așa de bine. A fost un Halloween pe cinste! Nu vroiam să ies să mă distrez pentru că am foarte multă treabă în această perioadă și trebuie să finalizez câteva proiecte importante, însă m-am distrat copios, mai ales că am interpretat un rol nou și m-am costumat provocator…”, spune Delia Antal.