Brigitta Gheorghe s-a născut cu opt luni înainte de startul Revoluției din 1989. Mai exact pe 18 aprilie 1989, „într-un cartier de blocuri în apropierea gării” din Oradea. 

Acolo a și crescut: „La o aruncătură de băț de parcul muzeului, prin care treceam zilnic pentru a merge la școală, de catedrala Romano-Catolică, unde ascultam concerte de orgă, și de Palatul Copiilor, unde am descoperit muzica”.

Brigitta Gheorghe a descoperit muzica ascultând concertele de orgă de la catedrala Romano-Catolică din Oradea

Cum anii comunismului n-au influențat-o aproape deloc, iar oamenii și-au schimbat radical percepția despre viață, odată intrați în democrație, Brigitta a avut o relație bună cu cei din familie: „M-au susținut în ceea ce voiam să fac (școală, muzică) și o fac și acum, în continuare (bucătăria). Dacă am avut tot ce mi-am dorit? Aș spune mai degrabă că am fost un copil căruia nu i-a lipsit niciodată nimic și asta îmi era mai mult decât suficient”. 

Brigitta Gheorghe

Parizerul prăjit pe fierul de călcat

Evident că și pasiunea pentru gătit a prins-o tot din familie. „Mi-a plăcut să îmi urmăresc bunica în timp ce gătea, vecina, care îmi era și bonă, pentru că ai mei lucrau în ture. Eu am învățat cel mai mult de la tatăl meu. Îmi plăcea atmosfera din bucătărie, pentru că indiferent ce discuții erau în familie, în momentul în care găteam și ne așezam la masă, se lăsa liniște și toată lumea părea fericită”, dezvăluie aceasta pentru Libertatea.

Prima încercare de a găti singură are o poveste extrem de amuzantă, totul petrecându-se la vârsta de doar șase ani. Orădeanca detaliază momentul petrecut în apartamentul familiei Gheorghe. 

„Am prins momentul în care nu erau ai mei acasă, am întors fierul de călcat, era cumva stabil pe mânerul lui, un model vechiuț, dar funcțional, și am făcut pe el o groasă și delicioasă felie de parizer prăjit. A fost o revelație. Speram ca într-o zi să pot pune mâna și pe un fier de călcat cu abur, aveam de gând să fac și niște legume, dar asta rămâne de experimentat pe viitor”, spune aceasta.

Pasiunea de a găti a luat-o de la bunica

„Când gătesc mi se golește mintea și intru într-o stare de transă”

Când și-a dat seama Brigitta că bucătăria e totul pentru ea și e tot ce-și dorește pentru viitor?

„În momentul în care am realizat că atunci când gătesc, dispare noțiunea timpului. Mă pierd cu totul, parcă mi se golește mintea și intru într-o stare de transă. Sfârâitul uleiului, aromele care circulă prin bucătărie și gusturile obținute din combinații neobișnuite mă fac să îmi doresc să petrec cât mai mult timp experimentând noi rețete. E tare frumoasă bucătăria! Câteodată mă gândesc că e ireal să am o asemenea legătură cu mâncarea și cu bucătăria, dar până la urmă cred că asta e pasiunea”.

A cântat la nunta Elenei Băsescu

Puțină lume știe încă că Brigitta a început să cânte de la vârsta de 9 ani. Ba chiar a absolvit cursurile unei școli de canto, dorindu-și să-și realizeze o carieră muzicală. De-a lungul timpului, ea a participat la mai multe concursuri de talente, atât în țară, cât și în Ungaria. 

În trecut, aceasta a participat și la Vocea României de la Pro TV, a cântat alături de cei de la trupa Sistem timp de un an, a avut o colaborare cu cei de la Hahaha Production și a cântat la nunta Elenei Băsescu. De ce n-a reușit în această direcție?

„Aș pune-o pe seama norocului sau să fiu puțin mai spirituală, pe cum mi-a fost scris, cum a vrut Universul, de ce nu, Dumnezeu… În muzică, orice pas făceam, parcă mă loveam de obstacole, era nevoie să îmi dau seama că poate lucrurile nu trebuiau să fie pe-atât de complicate. Am luptat prea mult, parcă să mă conving pe mine că sunt ambițioasă și am făcut tot ce se putea. Dar acea femeie la un moment dat a obosit și și-a dorit mai mult pentru ea. Așa că, a început să descopere bucătăria și să-și cultive pasiunea pentru ea”, dezvăluie Brigitta.

Brigitta a participat și la Vocea României de la Pro TV

„Se așteptau să fac compromisuri, dar nu am fost pradă ușoară”

Surprinzătoare a fost însă trecerea de la muzică la bucătărie: „Am trecut prin nenumărate dezamăgiri. M-au trădat mulți oameni pe care îi consideram apropiați. Dacă nu mă trădau, atunci se așteptau să fac compromisuri. Dar eu, una, nu am fost pradă ușoară nimănui. Dacă nu am fost apreciată pentru muzica pe care o cântam, am tras concluzia că nu era «momentul meu» în acel domeniu. Am preferat să iau o pauză. Acum doar scriu muzică și versuri. Și e superbă creația!”.

Am colaborat cu Snoop Dogg în urma unei preselecții. Am fost aleasă să cânt pe o piesă din portofoliul Bianco i Negro din Milano. Melodia a fost produsă de către HaHaHa Production, unde eram artist la început de drum pe-atunci. Pentru mine a fost o mare realizare și am fost tare mândră de această colaborare.

Brigitta Gheorghe, concurentă Chefi la Cuțite:

Cum s-a făcut trecerea de la muzică la gastronomie? „Încă de la început, bucătăria pentru mine a fost ca acea persoană pe care cu toții am întâlnit-o o dată în viață. Acea persoană pe care nu poți să o uiți, pe care parcă o știi de undeva, dar nu știi de unde, cu care instant ai o conexiune profundă și inexplicabilă, o conexiune pe care nu o poți nega. Culmea e că această «persoană» mă chema și am auzit-o pentru prima oară în momentul în care am pus muzica pe «mute»”, povestește concurenta de la „Chefi la cuțite”.

Brigitta Gheorghe spune că a trecut prin nenumarate dezamăgiri

Îndrăgostită de brânzeturi și paste

Iar din momentul în care și-a dat seama că gastronomia e totul pentru ea, Brigitta a început să „compună” în bucătărie. Chiar și în preselecțiile de la „Chefi la cuțite” i-a surprins pe cei trei chefi de la masa de jurizare cu o mămăligă reinventată. 

Preparatul pe care l-ar face în orice moment al zilei sunt pastele, dar la capitolul „favorite” are mai multe. „Aș spune că lactatele, sub orice formă, mai ales brânzeturi. Doamne!, cele franțuzești. Brie cu smochine, dar lactate să fie. Probabil de aceea am și această afinitate pentru ferma de vaci, unde lucrez”. Aceasta fiind managerul unui fast-food, dar și al unei ferme de animale.

Brigitta recomandă tuturor un preparat genial, pregătit chiar de tatăl său: „Fără dar și poate, gulașul făcut de tatăl meu cu rasol de vită și legume cultivate de-ai mei. Nu are pereche”.

Brigitta are mai multe „favorite” în ce privește preparatele culinare

Visează propriul show culinar după „Chefi la cuțite”

Întrebată unde e mai multă presiune, pe scenă în timpul unui concert cu mii de oameni sau în bucătărie, Brigitta nu stă mult pe gânduri și are răspunsul:

„Chef Dumitrescu îmi spunea că «și bucătăria este o scenă». A avut mare dreptate. În momentul în care cântam, mă treceau mii de emoții, mi-aș fi dorit să ajung să cânt piesele scrise de mine, însă această experiență încă nu am trăit-o. Cred că doar asta se poate compara cu sentimentul de a face de mâncare. Să treci prin întregul proces de creație. Presiune cred că e mai multă în bucătărie”.

După emisiune îmi doresc să construiesc o comunitate făină pe social media, unde să urc cu regularitate rețete ușoare, filmate cu gust, prin care să încurajez și oamenii care încă nu au descoperit frumusețile bucătăriei, să încerce să gătească rețete simple, dar savuroase. Și nu neg, mi-ar plăcea tare mult, ba chiar visez la o emisiune proprie de gătit, în care să am invitați interesanți, cu care să pot împărtăși această pasiune pentru gătit.

Brigitta Gheorghe, concurentă Chefi la Cuțite:

Brigitta și chef Scărlătescu

„Sunt mai puternică decât am crezut eu vreodată”

Ce a însemnat episodul „Chefi la cuțite” pentru Brigitta? „O experiență pe care aș retrăi-o oricând, în orice moment al vieții. O bucățică din sufletul meu a rămas acolo, în platou, pentru totdeauna. Este locul în care am descoperit că sunt mai puternică decât am crezut eu vreodată și, mai important de atât, că pasiunea mea pentru bucătărie nu este doar un moft, ci că într-adevăr sunt și bună în ceea ce fac”.

„Chefi la cuțite”, o experiență în care a descoperit că este mai puternică decât a crezut

Iar percepția despre ea și despre pasiunea ei s-a schimbat zi după zi, emisiune după emisiune. „La început eram tare nesigură pe mine, dar cu ajutorul formatului, în combinație cu vorbele chefilor, am căpătat încredere. A fost o călătorie pe cinste din toate punctele de vedere, iar destinația îmi doresc să fie în mijlocul unei comunități, clădite în jurul pasiunii pentru bucătărie”.

Show-ul culinar cu Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu e difuzat de trei ori pe săptămână la Antena 1: în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30.

 
 

Urmărește-ne pe Google News