Silviu Prigoană – Adriana Bahmuţeanu
Cel mai năbădăios cuplu al României este cu siguranţă format din Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu. Cei doi au divorţat de trei ori, ultima oară dintr-un motiv aparent banal, dar care le-a stat în calea fericirii: Adriana a continuat să se prezinte drept Bahmuţeanu şi nu Prigoană, cum se cuvenea după a treia căsătorie. Nici Adriana n-a stat cu mâinile în sân: a profitat de fiecare ocazie pentru a povesti cum omul de afaceri o alergă prin casă cu pliciul, cum a înşelat-o şi a dat-o afară din casă, doar în pijamale. În prezent, cei doi sunt foarte fericiţi împreună, s-au recăsătorit pentru a patra oară şi au împreună doi băieţei.
Edith şi Laszlo Tokes
Pe 23 februarie la Judecătoria Oradea s-a încheiat un alt proces de divorţ cu scandal. Este vorba despre cel dintre pastorul reformat Laszlo Tokeş, actual vicepreşedinte al Parlamentului European, şi fosta soţie, Edith. Cei doi au fost căsătoriţi 25 de ani şi au împreună trei copii, doi băieţi şi o fată. Edith ţi-a reluat numele avut anterior căsătoriei, cel de Joo. În momentul în care a cerut divorţul, femeia l-a acuzat pe pastor că a avut ”nenumărate aventuri” şi că şi-a ”terorizat şi traumatizat psihic” familia. ”S-a ajuns la absurditatea să comunice cu mine şi cu copiii prin intermediul scrisorilor pe care ni le trimitea în mod oficial, circa 200, şi al unui jurnal în care ne adresa întrebările la care aştepta răspuns: eram obligaţi să menţionăm fiecare cheltuială pe care am avut-o, cu bonul ataşat: lapte, fructe, curent, etc”, spunea Edith Tokes în cerea de divorţ.
Adelina Pestriţu – Liviu Vârciu
Prezentatoarea emisiunii D-Paparazzi, Adelina Pestriţu, şi fostul cântăreţ, Liviu Vârciu, s-au căsătorit pe 14 februarie 2009 şi au divorţat pe 17 mai anul trecut, iar scandalul care a însotit despărţirea a ţinut prima pagină a ziarelor de scandal. S-a vorbit despre infidelitate din partea amândorora, bani pierduţi la jocuri de noroc de către Liviu, detectivi particulari puşi pe urmele actorului, scandaluri şi certuri monstruoase. Au urmat noi relaţii pentru cei doi, poze indecente pentru Adelina şi o mulţime de apariţii în presă. A existat chiar şi o tentativă de reîmpăcare, Liviu oferindu-i fostei soţii un nou inel, în direct la TV şi declarând că ea va rămâne mereu doamna Vârciu. La două săptămâni a urmat o nouă despărţire între cei doi, şi relaţii de scurtă durată pentru amândoi.
Ion Dichiseanu – Simona Florescu
Tot în 2008, si actorul Ion Dichiseanu a divorţat de fosta cântăreaţă Simona Florescu după 22 de ani de căsnicie. Între actor şi fosta sa soţie erau 36 de ani diferenţă. Destul cât să apară şi scandalul, pentru că Simona şi-ar fi găsit un amant de vârsta ei. După ce a aflat crunta veste din presă, actorul şi-a adus aminte că mai are şi alte probleme nerezolvate cu Simona, aşa că a decis să divorţeze. Deşi procesul se dorea unul amiabil, cei doi s-au certat în sala de judecată, pentru nume. Cei doi au continuat să locuiască la aceeaşi adresă şi după despărţire.
Brianna Caradjea – Perry Zizzi
Prinţesa Brianna Caradjea, care a fost cândva iubita lui Irinel Columbeanu, a trecut şi ea în 2008 printr-o despărţire cu scandal. Ea a divorţat de avocatul american Perry Zizzi, iar presa a scris o poveste demnă de romane: Zizzi era de fapt homosexual, iar prinţesa acceptase să fie mama surogat pentru el şi partenerul său în schimbul ajutorului dat să opţină toate propietăţile deţinute de familia sa în România. Brianna a negat orice astfel de informaţii spunând că, de fapt, ea vroia să se despartă civilizat de cel care n-a reuşit s-o facă fericită şi de la care a cerut înapoi numele princiar.
Mioara şi Petre Roman
În 2007, şi fostul premier Petre Roman a trecut prin situaţii neplăcute după ce şi-a părăsit soţia, pe Mioara Roman, pentru o femeie cu 27 de ani mai tânără, Silvia Chifiriuc. Cei doi aveau 32 de ani de căsnicie şi au crescut împreună două fete pe Oana şi Catinca. Deşi ultima îi este fiică vitregă, Petre a avut o relaţie foarte apropiată cu ambele fete. După divorţ, însă, lucrurile s-au mai schimbat, iar Oana şi Catinca vorbesc mult mai rar cu tatăl lor. Cu Silvia Chifiriuc, Petre Roman s-a căsătorit în iunie 2009, la Snagov, când femeia era deja însărcinată, cu Petruş.
Larisa şi Marian Drăgulescu
Larisa şi Marian Drăgulescu au divorţat în 2007, iar procesul de separare a ţinut şi el prima pagină a ziarelor de scandal. Şi asta după ce gimnastul a ajuns la capătul răbdărilor şi şi-a bătut nevasta pentru că aceasta cheltuise pe haine peste 70 de milioane de lei, strânşi din donaţii pentru tratamentul fiicei lor, bolnavă de hipoacuzie bilaterală. Larisa a declarat că este victima soţului ei de mai multă vreme, dar că a răbdat de dragul celor doi copii ai lor. Acesta a fost şi motivul pentru care a divorţat de el. Marian Drăgulescu şi-a recunoscut partea lui de vină, dar şi-a motivat acţiunea prin prisma caracterului soţiei, care căuta mereu motiv de scandal şi care a încercat să-l omoare cu un ciob. Între timp, Marian s-a recăsătorit şi este fericit.