„Ieri (marţi – n.r.) a fost ziua băiatului meu. A împlinit 13 ani. Al doilea an fără prezenţa ei(nr- a Mădălinei, căreia Mihăiţă îi spunea ‘Mătuşa Mono), fără telefonul ei de ‘La mulţi ani, Mihăiţă!, fără râsul ei, glumele ei, prezenţa ei în faţa tortului cu Mihăiţă de gât suflând în lumânări. Cum să-i spun copilului că, pentru mine, marile sărbători creştineşti ale anului, Paştele, Crăciunul, dar şi zilele de naştere ale noastre, onomasticile, zilele în care ne strângeam cu toţii fericiţi, împreună şi ne bucuram cu toţii nu mai înseamnă nimic pentru mine?! Nu-i spun. Maschez cu un zâmbet, cu o glumă, râd, îl cert, fac pe durul şi trăiesc cu speranţa că el, copilul meu, să nu-şi dea seama că are un tată actor.
Dimineaţă l-am dus la antrenament şi am dat o fugă şi la cimitir, care e în apropiere. Am aprins o candelă, am plâns şi am rugat-o pe sora mea să se întoarcă. N-am vrut ca fiul meu, de ziua lui, să mă vadă aşa (plângând – n.r.). Mi-am aprins o ţigară, mi-am pus ochelarii de soare şi m-am prezentat în faţa lui zâmbind. Timp de un an şi o lună, am făcut tot posibilul să-l ţin deoparte de toată durerea noastră. Chiar şi ura mea faţă de aceşti criminali care mi-au băgat sora în groapă mi-am ascuns-o în faţa lui. E totuşi un copil, iar el nu trebuie să poarte un război cu aceşti monştri. Lupta pentu aflarea adevărului morţii surorii mele o vom duce noi”, a declarat Marian, fratele Mădălinei Manole, pentru ziarul Ring.
Vrea ca Petru Mircea să „toace” toți banii pe bodyguarzi
Marian Manole continuă să creadă că Petru Mircea, cumnatul său, este vinovat de moartea Mădălinei și îl sfătuiește pe acesta să nu se despartă nicio clipă de bodyguarzii pe care i-a angajat.
„Domnule Petru Mircea şi domnule Ciprian «Iuda» Antochi şi domnişoară Georgeta Săndica şi mai ales odioasă Maria Mircea, pentru că ştiu că nu daţi doi bani pe durerea noastră, a fiului meu, aşa cum n-aţi dat doi bani pe viaţa surorii mele, că vă doare-n bască, râdeţi şi vă hliziţi pentru că aveţi spatele asigurat. Nu vă ameninţ, dar toţi banii pe care îi aveţi, câte zile veţi mai avea în libertate, va trebui să-i cheltuiţi la ce firmă de bodyguarzi vreţi voi, zi de zi, 24 de ore din 24! Aşa ştiu măcar pe ce tocaţi banii munciţi de sora mea!” a spus acesta.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!