La sfârșitul lunii martie, Mihaela Borcea și Sorin Rap, partenerul ei, au părăsit România și au călătorit în America. Acolo, fosta soție a lui Cristi Borcea s-a reunit cu Melissa, fiica ei, care e stabilită peste Ocean, acolo și studiază.

Acesta nu a fost singurul motiv al călătoriei îndepărtate, Mihaela Borcea a mers în America și pentru a face unele controale medicale. În ultimii ani a muncit mult, s-a neglijat, însă acum spune că nu mai pune cariera pe primul plan, ci viața personală.

Mihaela Borcea: „Vreau să mă ocup mai mult de mine însămi”

Într-un interviu pentru Playtech, Mihaela Borcea a dezvăluit ce hotărâre a luat pentru binele său: „Am decis că nu voi mai fi extrem de activă fizic ca până acum, când nu aveam timp nici măcar să mănânc. Atât de activă că uneori treceam pe planul secund și aspectul meu fizic. Dar asta s-a terminat. Vreau să mă ocup mai mult de mine însămi. Asta nu înseamnă însă că-mi voi neglija afacerile. Sau familia! Nici pomeneală”, a declarat Mihaela Borcea, care anunță și o transformare fizică de proporții.

„Sigur, la vârsta mea nu pot visa să mai am 90/60/90, dar voi fi cât de bine voi putea. Nu-mi propun sa ajung să întoarcă bărbații de pe strada capul după mine, fiindcă astea sunt vise pentru fete de 20 de ani…dar undeva, la începutul verii, toată lumea va vedea o nouă Mihaela Borcea. În plus, sunt implicată și într-o relație. (…)

„Nu pot uita că nu mai pot fi atât de slabă pe cât mi-aș dori. Deci, nu voi face excese. Dar acum știu că a fi slab pe dinafară și bolnav pe dinăuntru nu e nici asta o soluție. Ca atare, încerc să fiu atentă la extreme, fiindcă îmi propun să fiu atentă și la starea mea de sănătate, nu doar la cum arăt!”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

„Vara asta voi avea grijă de afacerile mele, dar și de hobby-urile mele, cum ar fi, spre exemplu, grădinăritul!”

Chiar dacă se va ocupamai mult de propria persoană, Mihaela Borcea nu va neglija afacerile, dar nici copiii. „Acum au crescut și gemenii și ceilalți și toată lumea poate avea grija de ei. Asta nu înseamnă că nu voi fi o mamă atentă ca și până acum.

Copiii mei și ai lui Cristi ne moștenesc ca fire și știu, de fapt, știm amândoi că vor fi niște învingători ca și părinții lor…iar noi doi suntem aici să-i ajutăm cu tot ce avem mai bun”, a mai spus Mihaela Borcea, care are trei copii cu Cristi Borcea. Angelo are 21 de ani, iar gemenii Patrick și Melissa au 20 de ani.

„Vara asta voi avea grijă de afacerile mele, dar și de hobby-urile mele, cum ar fi, spre exemplu, grădinăritul! Dar voi profita mai mult de piscina din curtea casei, în care, spre exemplu, anul trecut nu am găsit timp nici măcar pentru o baie”, a încheiat ea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News