Deși are un program încărcat, Theo Rose face cu multă pasiune ceea ce iubește cel mai mult: muzică. Artista are de gând să lanseze 10 colinde, patru dintre acestea fiind deja lansate miercuri. Prezentatoarea de la „SuperStar România” nu se oprește din muncă nici cu o zi înainte de marea finală a show-ului pe care îl prezintă.

Invitată astăzi în platoul de la „Vorbește lumea”, Theo Rose a surprins pe toată lumea cu schimbarea sa de look. Cântăreața a venit cu breton, însă a menționat că este unul fals, pentru că ea nu își taie părul. Ea este extrem de bucuroasă că a reușit să termine o parte dintre colindele pe care le are pregătite pentru fanii săi.

„Așa mi-a venit mie pandalia. Sunt pusă pe colinde. În primul rând, de colindat poate oricine și ar fi bine să colinde toată lumea în perioada asta. Ne lipsesc colindele, cu siguranță. Mi-aș dori copiii, măcar, să mai facă asta în perioada asta de sărbători. Legat de genurile muzicale așa am și început. Eu nu am putut să mă hotărăsc între ele”, a declarat la „Vorbește lume” prezentatoarea de la „SuperStar”.

Întrebată ce cadou își dorește de Moș Crăciun, Theo Rose a mărturisit că are tot ce are nevoie și că nu-i lipsește nimic. „Păi ce să-i mai cer eu lui Moș Crăciun? Că se supără pe mine dacă-i mai cer ceva, îți dai seama. Nu vreau nicio poșețică, nu-mi trebuie nimic. Și așa uit să le iau după mine. Bijuterii, chestii, nicio treabă n-am”, a spus vedeta.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Finala „SuperStar România” 2021

Vineri, 17 decembrie, are loc marea finală de la „SuperStar România”, sezonul 1. Emoțiile sunt foarte mari pentru cei patru concurenți rămași în competiție. Maria Jugănaru, Alexandru Precup, Alessandro Mucea și Romina Apostol sunt cei care se luptă pentru marele premiu în valoare de un milion de lei.

Show-ul a început în luna septembrie a acestui an, iar la masa juriului au stat: Carlas Dreams, Smiley, Marius Moga și Raluka.

Urmărește-ne pe Google News