Alina i-a aruncat mănuşa
Provocată de Cătălin Măruţă să-i transmită un mesaj rivalei Valentina Pelinel, Alina Borcea a înfipt privirea în cameră şi a rosit apăsat: “Valentina, eu nu am soţ de lăsat! Nu m-am căsătorit ca să divorţez! Te rog să ne respecţi intimitatea şi familia şi nu uita că eu sunt Alina Borcea, soţia lui Cristi Borcea!”. Într-o scurtă caracterizare a rivalei însărcinate, Alina a lăsat la o parte diplomaţia: “Valentina e în stare de multe lucruri. Am simţit că este o femeie periculoasă”.
Naşul a interzis-o în anturaj
Cum era de aşteptat, Gigi Becali (foto) a arătat şi public că întreaga situaţie nu este pe gustul lui. Adevărata lui reacţie însă s-a produs în sânul familiei unde, când a aflat de sarcina Valentinei, patronul Stelei a luat foc. “Nimeni din anturajul ăsta nu o are la suflet pe Valentina. Nici Gigi”, spune un apropiat al lui Borcea, care susţine că mulţi i-ar fi cerut să avorteze. Supărat foc, naşul Becali i-ar fi cerut şi el lui Borcea să-şi vadă de familie că-l bate Dumnezeu, iar în ceea ce o priveşte pe Valentina, i-ar fi transmis că nu are ce căuta în preajma lui şi a familiei lui şi să se ducă să stea cu Cristi la puşcărie dacă îl vrea aşa mult. Asta în timp ce, zilnic, o consiliază şi o consolează pe Alina, care nu mai are lacrimi să-şi plângă durerea.