Pe vremea când încă era asistentă la matinal, Cruduţa a vorbit despre faptul că a luat-o pe căi greşite încă de la vârsta de 14 ani: „La vârsta respectivă chiar aveam nevoie de o mamă. Dar tata s-a descurcat destul de bine cu noi. Îmi amintesc că nu aveam aşa de mulţi bani, tata făcea eforturi ca să ne satisfacă mofturile, să ne ia şi nouă haine, să ne dea bani de buzunar. A fost greu şi pentru el. Şi nu e usor să creşti fără mamă, fără cineva care să îţi dea sfaturi, să te înveţe pe ce drum să o iei. Noi, la 13, 14 ani, ce minte să avem să ne dăm seama ce este bine şi ce este rău?”, a povestit Daniela.
Daniela şi-a inceput cariera de animatoare la 14 ani. „M-am dus la o terasă din Regie cu nişte prieteni. Şi acolo am început să dansez ca nebuna. Dansam continuu. Patronul m-a văzut, i-a plăcut de mine şi m-a întrebat dacă nu vreau să mă angajez animatoare. Şi am acceptat. Şi aşa am început să dansez. Sincer, când mă gândesc la vremurile respective, nici nu îmi dau seama cum de m-a angajat. Că eram penibilă, habar nu aveam eu ce înseamnă dansul, mă mişcam ca nebuna. Am făcut-o pentru bani şi nu îmi pare rău, aşa am câştigat primii bani. Mi-a plăcut, până la urmă mie îmi plăcea să dansez”, şi-a mai amintit Cruduţa.
Daniela s-a bucurat enorm când a primit şansa să lucreze în televiziune, iar remuneraţia nu era una care să îi asigure un trai demn de o prinţesă. Nici pe departe. Mai exact, salariul ei de început ar fi fost de 300 de euro şi ar fi crescut până la 50. “Mereu apar la prost îmbrăcaţi şi râde lumea de mine că îmi cumpăr haine din bazar. Eu nu câştig foarte mult şi nu îmi permit să îmi iau haine scumpe sau genţi de mii de euro. Plus că eu din ce câştig trebuie să îl ajut pe tata, să cumpăr mâncare în casă, să pun benzină la maşină”, a mai spus Daniela în urmă cu ceva timp.
Citește și
PSD decide luni soarta Guvernului; Tudose și Dragnea își împart taberele