Laura Andreșan este însărcinată, ea și partenerul ei, Grasu XXL, urmând să devină părinți în curând. Pe pagina sa de Facebook, viitoarea mămică Laura Andreșan a abordat subiectul alăptării.
„O precizare am însă… și vizează subiectul alăptării. Am văzut că este un trend printre mămici să idealizeze acest gest natural. Da, cunosc (și am studiat pe larg) efectele benefice ale alăptării la sân. Da, îmi doresc să îmi alăptez copilul. Dar de aici și până la a transforma ceva natural într-un act „sfânt” e cale lungă. Eu cred că fiecare mamă face ce poate mai bine pentru copilul ei. Unele mame, din motive de sănătate poate, nu pot să alăpteze, și să ferească sfinții să expună vreo mamă o poză cu copilul și biberonul, că atât i-a fost. În nici câteva minute sar toate mămicile în capul ei cu sfaturi de parenting despre beneficiile alăptării.
Desigur cele mai aprige datătoare de sfaturi, în general, nu au pregătire nici medicală și nici în psihologia copilului, ci pur și simplu „știu ele” pentru că ele vai, dar vai… alăptează sau au alăptat. Ori asta mie îmi miroase a… micime, ca să nu îi spun altcumva mai dur așa. În plus nu cred că sfătuitoarele își dau cu părerea cu bună intenție (asta e de suprafață și e falsă), ci cred (pe baza studiilor mele) că doar fac gargară, una menită să le confirme lor că sunt mame bune, sau mame mai bune decât o altă femeie care nu poate alăpta. Ori atunci când ai nevoie de confirmare… ceva în tine macină, ceva te râcâie, poate o voce mută ce-ți șoptește că nu ești ceea ce pretinzi. Și evident te doare…”, a scris ea.
Laura Andreșan a explicat și cum va naște:
„Uneori este mai sănătos pentru mamă și bebe să se facă cezariană, iar aici e important să asculți părerea medicului. Eu așa o să fac, desigur o părere argumentată, și da acum optez pentru naștere naturală, dar…. o sa vedem atunci. Totodată eu am încredere deplină în doctorița mea, pentru că am ales cu inima, dar și cu mintea. Și am avut și noroc să întâlnesc oameni minunați și profesioniști exemplari. Desigur asta e doar opinia mea, și mai cred, repet, că fiecare mama face cum poate mai bine”.
Citește și: „Gaura neagră” de la Aeroportul Otopeni: „Într-un an de zile „s-au evaporat” 170 de cărucioare de bagaje!