„Am crezut mereu în căsnicia mea. Nu am şi nu am avut nicio problemă să lupt pentru ea, chiar şi atunci când alţii spuneau contrariul şi nu-mi acordau nicio şansă. Nu a fost simplu deloc să-mi conving soţia că voi face ceea ce am convenit împreună. Am dovedit însă, în ultimele luni, că mă pot schimba, că pot să mă ţin de ceea ce am promis.”, a declarat Ilie Năstase, pentru Impact.ro.
În luna iulie, acesta va împlini 75 de ani și a precizat că împăcarea cu soția e cel mai frumos cadou pe care îl putea primi.
„În ultimele luni am fost un băiat cuminte. Era păcat să divorţăm, asta a fost concluzia comună. În plus, Ioana, soţia mea, este un om credincios. Iar oamenii credincioşi nu prea iau decizii proaste, nu fac asemenea greşeli!”, a mai transmis acesta.
În urmă cu câteva zile, Ioana Năstase a dezvăluit motivul pentru care și-a retras cererea de divorț. Susține că soțul are mare nevoie de ea.
„Am renunțat la divorț. Mi-am retras cererea săptămâna trecută. În aceste trei luni, Ilie mi-a demonstrat că nu trebuie să divorțez. Pentru Ilie a fost o mare surpriză când i-am spus decizia mea. Vă mai spun că am făcut-o pentru că acest om are nevoie de mine, de ajutorul meu.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3Este la vârsta la care are nevoie de ajutor și, din păcate, nu are pe nimeni în preajma lui care să i-l ofere. Prietenii îți sunt aproape când ți-e bine sau la distracții, însă nimeni nu-l întreabă dacă are nevoie de un doctor sau dacă a mâncat ceva”, a spus Ioana pentru click.ro.
Pe 2 martie, Ioana Năstase s-a prezentat la Judecătoria din Hârșova cu solicitarea prin care le cerea magistraților desfacerea legală a căsătoriei și prima înfățișare a fost fixată pe data de 24 iunie. În trei luni, conform spuselor ei, Ilie Năstase și-a revizuit comportamentul, iar ea a renunțat la cererea de divorț.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!