Brigitte Sfăt este căsătorită cu fostul mare jucător de tenis Ilie Năstase, cu care a avut numeroase neînțelegeri în ultima vreme. După ce în urmă cu câteva luni a plecat din casa acestuia, ulterior cei doi s-au împăcat.
Acum, vedeta a postat, pe contul său de pe o rețea de socializare, un mesaj plin de înțelesuri, în care declară că se simte o femeie cu inima împietrită.
Declarația neașteptată a lui Brigitte Sfăt. „Nicidecum nu vreau să fiu așa”
„Cândva, am iubit un bărbat, care le cataloga într-un fel care m-a pus pe gânduri, pe prietenele mele, atunci când îmi dădeau în miez de noapte mesaj pe whats app, (le numea nesatisfăcute de soți) sau când erau prea apropiate de mine (ca fetele – de altfel) – considera ca l-ar fi ciufulit puțin😊.
Și multe altele, dar vă las să faceți, fetelor , exercițiu de imaginație😊.
De-a lungul timpului, am încercat să mă analizez și controlez pentru a nu mă cataloga și pe mine în vreun fel (asemănător) acest individ….
Dar astăzi, întâmplator, făcându-mi o analiză retrospectivă a ceea ce eram și am devenit, am amuțit: azi sunt o tipă cu inima impietrită!!!😳, un om ce trece prin viață, calculat….
Nuuu, nicidecum nu vreau să fiu așa!
Deci, am realizat:
Bărbații frustrați, ce par a avea o stimă prea mare de sine, nu fac decât să omoare ființa gingașa și plină de lumină interioară, care ne definește pe noi FEMEILE.
Prea superficiali să aibă măcar dorința de a ne înțelege, prea comozi pentru a descoperi esența noastră, însă grăbiți să puna etichete.
Încerc să mă regăsesc.
Mă rog lui Dumnezeu să mă ferească pe viitor de astfel de elemente🙏🏻🙏🏻🙏🏻”
JUST ME”, a scris Brigitte Sfăt pe contul său de pe o rețea de socializare.