Anca Pandrea spune că simte tot timpul prezenţa lui Iura în casă, însă este necăjită că până acum nu a primit un mesaj de la el. „Nu am reuşit să-l visez niciodată până acum, dar nu mi-am pierdut speranţa. Într-o noapte tot îmi va spune ceva. Chiar şi după parastas sufăr şi voi continua să sufăr tot restul vieţii după Iura, nu ştiu dacă îmi voi mai reveni vreodată. Durerea este imposibil de descris în cuvinte”, a adăugat actriţa, potrivit ziarului Ring.
Mai mult decât atât, Anca Pandrea vorbeşte încă la plural, mai ales că se apropien primul Crăciun fără el. „Vom împodobi împreună bradul, aşa cum făceam în fiecare an. Vom lua un brăduţ natural, pentru că n-am avut niciodată unul artificial. Prima zi de Crăciun o vom petrece împreună. A doua zi voi merge să-mi vizitez rudele şi prietenii. Şi de Revelion voi fi acasă, trebuie să fiu lângă Iura”.
Actorul Iurie Darie a murit în urmă cu două săptămâni, la vârsta de 83 de ani, după ce a fost diagnosticat cu hidrocefalie. În cinematografie a debutat în 1953, în „Nepoţii gornistului”. În anul 1969, a fost ales de regizorul Mircea Drăgan să joace în seria „Brigada Diverse”, alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu şi Puiu Călinescu. A interpretat roluri memorabile în peste 40 de producţii cinematografice, printre care „Băieţii noştri” (1959), „S-a furat o bombă” (1961), „Vacanţă la mare” (1962), „Dragoste la zero grade” (1964), „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1971), „Fraţii Jderi” (1974), „Ringul” (1983), „O zi la Bucureşti” (1986), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1987), „Zâmbet de soare” (1987), „Oglinda”( 1993), „Punctul zero” (1996), „Triunghiul morţii” (1999). În 2004 a jucat în telenovela „Numai iubirea”, de la Acasă TV. De asemenea, a avut roluri în multe piese la Teatrul de Comedie.
 

Urmărește-ne pe Google News