Alexandra Dinu a declarat la emisiunea ”Happy Hour” că fiul ei Mario are de acum o inimă sănătoasă în urma operației pe cord deschis pe care acesta a suferit-o la începutul săptămânii trecute. În prezent copilul ei se simte bine, fiind adus acasă încă de sâmbătă.
„Mario e foarte bine, am reușit să trecem cu bine peste această încercare. Mario a dat dovadă de mult curaj, forță și maturitate. A ieșit de sâmbătă din spital. Acum suntem acasă. Nici o secundă nu m-am gândit la această anomalie, era perfect sănătos. Este o anomalie care se întâlnește des la copii și despre care se vorbește prea puțin. Am un proiect pe care vreau să-l dezvolt. Părinții pot detecta problema printr-o simplă electrocardiogramă”, a declarat Alexandra la Happy Hour.
Clipe de suspans pentru Adrian Mutu la începutul săptămânii trecute, când fiul său a fost operat pe cord deschis. Coşmarul a început cu circa o lună în urmă, când Alexandra Dinu, fosta soţie, l-a anunţat că Mario, fiul lor, suferă de o deficienţă cardiacă care îi putea pune viaţa în pericol. În cele din urmă, totul s-a încheiat cu bine pentru băieţelul fotbalistului, care a fost supus unei intervenții la inimă săptămâna trecută, la o clinică din Italia.
Citește și:

  • EXCLUSIV | Inima la control! Şocat de problemele de sănătate ale fiului, Adrian Mutu şi-a dus de urgenţă fetele la medic
  • EXCLUSIV | ADRIAN MUTU, PRIMELE DECLARAŢII despre operaţia fiului său, MARIO: „Am avut mari emoţii”
  • ADRIAN MUTU a trecut prin MOMENTE GRELE! Fiul său a suferit O OPERAŢIE DIFICILĂ!
  • INIMA lui MARIO MUTU, OPRITĂ timp de 30 de MINUTE! CORDUL fiului fotbalistului a fost PETICIT pentru a fi SALVAT!

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News