De când l-a cunoscut pe Răzvan Munteanu, Delia Matache are cam tot ce şi-a dorit. Şi-a întemeiat o familie, călătoreşte prin toată lumea, pe plan profesional îi merge totul strună, iar soţul o adoră. E suficient ca artista să-şi exprime vreo dorinţă, pentru ca partenerul său de viaţă să i-o îndeplinească rapid. Astfel, în timpul vacanţei de luna trecută, din Dubai, blonda a pus ochii pe un ceas-bijuterie, şi anume un Rolex din aur, modelul Oyster Perpetual Datejust, care costă în jur de 12.000 de euro.

A petrecut aseară alături de prieteni

Potrivit unei persoane apropiate celor doi, Răzvan, foarte atent la detalii, i l-a cumpărat şi i l-a făcut cadou, în avans, cu ocazia zilei sale de naştere. Delia a purtat deja acest accesoriu la ultimele sale concerte, dar şi noaptea trecută, într-unul dintre cluburile soţului său, acolo unde şi-a aniversat, în prezenţa prietenilor, împlinirea vârstei de 31 de ani. Un astfel de ceas au primit cadou şi Adelina, de la Cristi Chivu, dar şi Monica Gabor, de la Irinel Columbeanu, pe vremea când erau căsătoriţi. Alte vedete care se mândresc cu acest model se numără Victoria Beckham şi Rihanna.

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 

Urmărește-ne pe Google News