Delia apare apare într-o imagine postată pe contul de socializare, cu o rochiţă neagră, o pălărie în stilul caracteristic, un chocker pe care apare „sex” şi cu un decolteu care i-a zăpăcit pe fani.
„Eşti bine lucrată”, „Ce… ochi frumoşi” şi „Waw, centură neagră”, „Nu știam că ai sânii așa mari”, sunt câteva dintre comentariile pe care Delia le-a primit de la fani.
În această seară, de la 20.00, la Antena 1, în cea de-a doua gală live „X Factor”, Ștefan Bănică va intra alături de Ioana Bulgaru și Doinița Ioniță, în timp ce Delia, care a început prima gală alături de Bella Santiago și Cristina Vasopol, are acum trei concurenți după ce Cristian Sanda a revenit în trupa ei în urma votului publicului.
Delia mărturisește că simte presiunea, mai ales că toți concurenții sunt buni, iar jurații își doresc pentru ei victoria. ‘În prima gală a fost o luptă crâncenă între colegii mei, ei sunt mai pasionali, dar nu uităm că în final e vorba despre concurenți, nu despre jurați. Eu nu am arme noi pentru această finală, dar țin cont de fiecare dată de ceea ce avem în dotare, și anume concurenții. Cred că ei sunt armele, nu există altceva. De ei depinde totul, iar susținătorii trebuie să voteze, dacă doar comentează pe rețelele de socializare, nu rezolvă nimic!, a mărturisit jurata ‘X Factor.
Citește și