Este una dintre cele mai sexy prezenţe din showbizul românesc. Cu toate acestea, Delia a fost surpinsă într-o ipostază în care puţini credeau că o pot vedea vreodată. Artista a apărut cu barbă şi păr pe piept.
În ediţia de sâmbătă a show-ului „Te cunosc de undeva!”, Delia îi va da viaţă vulcanicului Tarkan. Transformarea prin care a trecut artista a fost realizată până în cele mai mici detalii. Astfel, Delia nu a trebuit să poarte doar o perucă, ci şi barbă şi…. păr pe piept. Pe lângă acestea, a purtat o serie de accesorii care au ajutat-o şi să îi semene artistului, dar mai ales să poată intra în rolul pe care îl avea de interpretat.
Look-ul Deliei a fost însă foarte apreciat de juraţi, în special de Andreea Bălan care nu s-a sfiit să îi facă declaraţii. Melodia pe care Delia a trebuit să o cânte nu a fost deloc uşoară, iar versurile i-au ridicat mari probleme Deliei, făcând-o să afirme că pies ape care trebuie să o cânte este o „shaorma mirobolantă”.
Uite cum arăta Delia acum 13 ani!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Alerta de drone pe litoral a băgat spaima în localnici: „Aveam impresia că ori acum îmi bubuie casa, ori ceva se întâmplă”
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Libertateapentrufemei.ro
Delia Budeanu a murit. Imagini de colecție cu fost crainică TVR. Avea doar 24 de ani când a debutat
FANATIK.RO
Municipiul din România înfrățit cu 25 de orașe străine. Istanbul, Shanghai, Salonic, dar și localități importante din SUA, Japonia sau Brazilia sunt pe listă
GSP.RO
5 declarații ȘOC ale lui Constantin Anghelache, securistul „Eftimie Gelu”, cel care a adus Amigo în România: „Ceaușescu a refuzat să creadă în realitatea pe care i-au transmis-o nemții”
FANATIK.RO
De duminică, 20 octombrie 2024, de la ora 10, patru zodii intră sub protecția lui Dumnezeu. Se adună lucrurile bune pentru ele
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Financiarul.ro
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Observatornews.ro
Schema prin care a fost păcălit un cuplu din Ploieşti după ce a dat o comandă de mobilă. Înşelătoria a păgubit oameni din toată ţara
HOROSCOP
Horoscop 20 octombrie 2024. Balanțele au ocazia să se relaxeze și să-și refacă rezervele, dar să și rezolvi unele probleme pe care le au