Aşa s-a întâmplat şi cu ultimul hit al artistei, realizat în colaborare cu Mihai Bendeac, „Doi în unu”, piesă care a strâns peste 3 milioane de vizualizări pe Youtube, într-o lună. Şi pentru că melodia a prins foarte bine la public, cântăreaţa se grăbeşte să scoată pe piaţă şi videoclipul, însă, culmea!, are nevoie de ajutor din partea publicului ei.
Delia a postat pe Facebook un anunţ în care spune că îşi caută sosie pentru videoclipul pe care îl filmează în aceste zile. „Caut o fată care să semene foarte bine cu mine pentru filmările videoclipului „Doi în unu” ce vor avea loc vineri. Ia să vedem, o găsesc? :) mail cu poză la pr@deliaofficial.ro”, a scris Delia.
Se pare că reacţiile fanilor nu au întârziat să apară. Dacă unii au spus că au cunoştinţe sau rude care îi seamănă artistei, cei mai mulţi dintre ei i-au indicat-o pe… Laura Cosoi drept sosia perfectă. Şi nu întâmplător. Cele două vedete chiar seamnă ca două picături de apă şi au demonstrat-o de curând au pozat împreună machiate la fel.