Delia a fost tot timpul o nonconformistă. Și tocmai felul ei de a fi a făcut-o să iasă în evidență nu doar prin voce, ci și prin prestația scenică. În stilu-i caracteristic, artista a făcut-o lată din nou, joi seară, cu ocazia concertului pe care l-a susținut la lansarea grilei de toamnă a Antenei 1. Delia și-a dres vocea, în timpul show-ului, cu un păhărel de alcool, iar punctul culminant s-a înregistrat la final. Atunci când ea a interpretat controversata piesă ”Da, mama”. Artista a cerut o țigară și a fumat pe scenă, toată melodia. A fost doar un imbold pentru toți cei prezenți, care, fără a mai ține cont de legea fumatului și de faptul că se aflau într-un spațiu închis, au făcut același lucru!

A devenit un obicei

”Nu este prima dată când face asta la această piesă. Așa e coregrafia”, ne-a mărturisit o persoană din anturajul vedetei. Recent, Delia declara că pe ea fumatul a ajutat-o foarte mult să aibă timbrul vocal care o diferențiază de mulți artiști, mai precis o voce feminină puțin mai guturală și că nu intenționează să renunțe la acest viciu.

Altfel, după o vară epuizantă plină în proiecte și concerte, fără vacanțe exotice, Delia va pleca împreună cu soțul său, Răzvan Munteanu în afara granițelor, pentru șase zile iar prima oprire va fi la Dubai.

Foto: Dumitru Angelescu

CITEȘTE ȘI:

Delia plătește prețul succesului. Concertele și filmările o împiedică să facă un lucru pe care și-l dorește enorm

 
 

Urmărește-ne pe Google News