După câteva luni intense de competiţie, sezonul nouă al reality show-ului matrimonial Mireasa – Ritmul inimii a ajuns la final vineri, 12 iulie, la Antena 1. Cristina şi Alexandru, Iuliana şi Vlad, Maria şi Ştefan şi Delia şi Liviu sunt concurenţii care și-au construit poveștile de dragoste până în ultima clipă a sezonului nouă, spunând DA în direct, în faţa ofiţerului Stării Civile.

Potrivit tradiției, telespectatorii au decis cine merită premiul cel mare în valoare de 40.000 de euro. La scurt timp după ce a primit rezultatele voturilor, Simona Gherghe a anunțat că Delia şi Liviu sunt câştigătorii sezonului cu numărul nouă. 

câștigători Mireasa sezonul 9 (2)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

După ce au trăit emoțiile, provocările și toate sentimentele intense oferite de experiența Mireasa, patru cupluri au decis să se căsătorească în Marea Finală Mireasa – Ritmul Inimii. Cristina şi Alexandru, Iuliana şi Vlad, Maria şi Ştefan şi Delia şi Liviu au spus un „Da” hotărât și s-au căsătorit civil vineri, în direct, la Antena 1. Dintre cele patru cupluri care s-au căsătorit, numai unul a obținut titlul de „Cuplu câștigător al sezonului 9 Mireasa”, precum și cecul de 40.000 de euro. 

Să nu fim mai proști decât aleșii noștri! Politicienii sunt oglinda noastră, a cetățenilor turmentați
Recomandări
Să nu fim mai proști decât aleșii noștri! Politicienii sunt oglinda noastră, a cetățenilor turmentați

Clasamentul făcut public de gazda reality show-ului Mireasa, Simona Gherghe, a arătat astfel: 

Locul 4 – Iuliana și Vlad
Locul 3 – Cristina și Alexandru
Locul 2 – Maria și Ștefan
Locul 1 – Delia și Liviu

„Toți sunteți câștigători pentru că v-ați găsit și vă iubiți!”, le-a spus Simona Gherghe celor patru cupluri participante în marea finală a reality show-ului, dându-le telespectatorilor întâlnire cu un nou sezon Mireasa, din 29 iulie, la Antena 1. 

Povestea de dragoste dintre Delia și Liviu, câștigătorii „Mireasa”, sezonul 9

Povestea de dragoste dintre Delia și Liviu a început să prindă contur când ambii au avut parte de un eșec pe plan sentimental în casa Mireasa. Când Delia a mărturisit că simte o chimie față de Liviu, tânărul a confirmat că sentimentul e reciproc. Cei doi au început să se cunoască și au descoperit că se potrivesc. După primul sărut, Liviu i-a mărturisit Deliei că nu s-a mai simțit niciodată atât de îndrăgostit. Mama lui Liviu a plăcut-o de la început pe Delia și le-a fost alături celor doi de-a lungul întregului sezon. Un moment dificil pentru cei doi a fost când și-au făcut unul altuia mărturisiri grele din trecut. În ciuda dezvăluirilor, cei doi și-au promis că vor fi alături unul de altul, indiferent de circumstanțe. Momentul logodnei a fost unul special, în Maramureș. După un sezon în care s-au îndrăgostit, s-au cunoscut, s-au susținut și și-au făcut planuri împreună, Delia și Liviu au decis să se căsătorească în Finala Mireasa și să devină familia Negrea. 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Irinel   •   13.07.2024, 22:45

Bravoooo, Felicitari ! Nu urmaresc emisiunea.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Afacerea cu care au dat lovitura doi români care s-au întors din Italia. Oamenii vin de departe ca să cumpere de la ei
Știrileprotv.ro
Afacerea cu care au dat lovitura doi români care s-au întors din Italia. Oamenii vin de departe ca să cumpere de la ei
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Surpriza “nebunească” făcută de Medana soțului ei, Alin Oprea, la un an de căsnicie: ”Nici prin gând nu mi-a trecut că va accepta". Medana a atras toate privirile
Libertateapentrufemei.ro
Surpriza “nebunească” făcută de Medana soțului ei, Alin Oprea, la un an de căsnicie: ”Nici prin gând nu mi-a trecut că va accepta". Medana a atras toate privirile
De ce se pun mere și gutui în borcanele de castraveți murați. Secretul gospodinelor pentru cele mai bune murături
FANATIK.RO
De ce se pun mere și gutui în borcanele de castraveți murați. Secretul gospodinelor pentru cele mai bune murături
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
GSP.RO
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
Motivul real pentru care te trezești la 3 noaptea. Cum explică specialiștii acest obicei nesănătos
FANATIK.RO
Motivul real pentru care te trezești la 3 noaptea. Cum explică specialiștii acest obicei nesănătos
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Unica.ro
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
NOI medicamente care te pot lăsa fără permis. Lista actualizată
Financiarul.ro
NOI medicamente care te pot lăsa fără permis. Lista actualizată
Prognoza meteo pentru luna noiembrie. Vremea se schimbă dramatic la sfârşitul săptămânii. Temperaturile vor scădea cu 10 grade de la o zi la alta
Observatornews.ro
Prognoza meteo pentru luna noiembrie. Vremea se schimbă dramatic la sfârşitul săptămânii. Temperaturile vor scădea cu 10 grade de la o zi la alta
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI