Delia va fi cea care va
sparge gheaţa mărturisirilor inedite în culisele iUmor: “Am năşit şi am
botezat, dar la fiecare scufundare a copilului, tresar, mi-e frică!”, în vreme
ce Mihai Bendeac va povesti şi el, inspirat de momentul despre nunţile la ţară:
„Nu cred că am fost vreodată la o nuntă la ţară. Însă aş fi perfect de acord cu
toate obiceiurile şi toate tradiţiile, dacã mi s-ar da în scris că şi în caz de
divorţ e la fel! Nu, nene! Divorţezi? Atunci du-te până la cea mai apropiatã
femeie bătrână din zonă, toarnă cu găleata apa înapoi în fântână, fă-ţi
ruşinea!”, a declarat amuzat juratul iUmor.
Anul acesta, aspiranții
la marele premiu „iUmor” au adus cele mai amuzante numere de stand up,
magie, mimă sau improvizație, inedite și pentru jurați, dar și pentru
telespectatorii care vor urmări și vor vota prestațiile din sezonul cu numărul şapte,
în fiecare vineri, de la ora 20.00, la Antena 1.