Denis face parte din tânăra generație de actori și a avut ambiția de a reuși în Capitală, el venind din provincie, de la granița cu Republica Moldova. A avut și norocul de a participa la diverse festivaluri încă din adolescență – atunci a luat, practic, pulsul meseriei din orașele mari.
“Primul contact cu teatrul a fost în liceu, în clasa a IX-a. A fost un casting pentru trupa de teatru a liceului, era o trupă de amatori, am mers acolo, am luat, i-am văzut pe colegii mei mai mari cum joacă, mi-am zis că e foarte frumos, mi-ar plăcea și mie. Continuând, în ultimul an, am tot mers pe la festivaluri, la București sau în diferite orașe ale țării, am luat contact cu oameni din domeniu, actori mari, regizori mari, a început să îmi placă, a intrat un pic microbul ăsta frumos în mine”, ne-a povestit interpretul lui Andrei din serialul „Sacrificiul”, difuzat la Antena 1.
A fost admis primul la facultatea din Iași, dar a
ales Bucureștiul
Tânărul a vizat dintotdeauna Capitala pentru a-și exercita meseria. Visa să joace pe marile scene, însă i-a fost teamă de eșec. A preferat să treacă de două ori prin emoțiile admiterii la facultate, ca să-și sporească șansele de a intra în lumea care-l fascina.
„Îmi era foarte frică de București, eu plecând din provincie. Am dat prima oară la Iași, am intrat primul și apoi am zis să încerc și la București, că poate reușesc. În iulie am dat la Iași și în septembrie la București. Am optat pentru București. Integrarea aici a fost ușoară. În toate acțiunile mele de până acum, faptul că vin un pic mai de departe mă motivează. Vin de la granița cu Republica Moldova, de la Albița, este granița est-europeană, unde se termină Uniunea Europeană, acolo stau eu”, a declarat, pentru Libertatea, Denis Hanganu.
Ales din 30 de actori pentru rolul din serial
Serialul „Sacrificiul” este primul proiect TV al lui Denis. Până să-și adjudece rolul principal, actorul a trecut printr-un casting riguros: „A fost foarte complicat, aș fi ipocrit să mint. Când am venit în dimineața castingului mai erau încă vreo 30 de actori și vreo 30 de actrițe. Au fost mai multe etape, iar producătorii au fost foarte pretențioși. Ne dădeau câte o informație, „ai trecut tu”, după câteva zeci de minute ne înjumătățeau și tot așa, până am ajuns 4, din patru, doi și din doi… iată-mă aici”.
Video: Bogdan Sorocan
Foto: Sorin Cioponea