Bianca este femeia care l-a făcut pe Denis Roabeș să se îndrăgostească iremediabil. Artistul nu vrea să spună prea multe despre povestea de dragoste pe care o trăiește alături de aleasa inimii sale.
„Din anumite motive, am decis împreună cu Bianca că vom păstra viața noastră personală doar pentru noi. Așa că, scuze, dar fericirea iubește liniștea (zâmbește)”, a declarat juratul de la „Vocea României”.
Artistul are numai cuvinte de laudă la adresa partenerei sale. Sunt de 5 ani împreună, iar relația lor merge foarte bine. „Bianca este o femeie extraordinară, până și acum, după 5 ani, am impresia că am fraierit-o. Nu înțeleg cu ce am reușit să o cuceresc”, a spus vedeta.
Solistul de la The Motans susține că cererea în căsătorie a fost ceva spontan, dar și că a luat această decizie din tot sufletul.
„A fost ceva spontan, ceva stupido-romantico-funny, în stilul meu… Dar a fost pe cât se poate de sincer și cu tot sufletul din ambele părți. Mă bucur foarte mult că am făcut acest pas important în viețile noastre”, a mărturisit Denis.