S-ar întoarce la telenovele oricând
Denis n-a pus însă actoria, prima lui dragoste, în cui. “E drept că am fost mai puţin prezent în televiziune, dar am jucat în filme de producţie străină: “Hatfields & McCoys”, cu Kevin Costner, “Dragonheart” şi “Sons of Liberty”, ne-a mai spus Denis. Serialele TV, care, până la urmă, l-au făcut celebru, rămân una din slăbiciunile lui.
Recunoaşte că îi place să se implice în proiecte lungi, dacă rolurile oferite sunt interesante. Şi pentru continuitate, şi pentru stabilitatea financiară oferită: “Un proiect de durată este de preferat în cazul unui actor, pentru că îi dă o siguranţă pe parcursul unui an sau chiar mai multor ani, şi cred că dacă mi s-ar oferi un rol interesant, aşa cum au fost cele de până acum, de doctor chirurg, ofiţer, medic estetician, aş spune «da» fără să mă gândesc foarte mult”.
Mai vrea o fetiţă cu «Bebeluşa» Cristina
În 2013, Denis s-a însurat cu “Bebeluşa” Cristina, de la Cronica Cârcotaşilor, şi în acelaşi an, cei doi au devenit părinţii unei fetiţe, Delia, pentru care actorul are deja planuri mari: “Am urcat-o prima dată pe cal la şase luni – doar pentru o poză, bineînţeles. O să începem să o obişnuim cu căluţii după ce va realiza despre ce e vorba, pe la vreo 3-4 ani. În ce-o priveşte pe Cristina, ea a făcut echitaţie de mică şi este o bună călăreaţă”.
Frumosul cuplu nu vrea să se oprească la un copil şi speră să-i facă, în scurt timp, o surioară celei mici. “De când o avem pe Delia Maria, ne dorim din ce în ce mai mult o a doua fetiţă. Dar sigur că sexul copilului e mai puţin relevant, sănătatea lui şi felul cum creşte sunt mult mai importante”, ne-a mai spus Denis.