Săptămâna trecută a fost una extrem de agitată pentru Denisa Tănase, una dintre surorile trupei Bambi. Căsătorită cu medicul de recuperare Cornel Brotac, cântăreața a pregătit un eveniment extrem de important: lansarea Fundației ”Credință și Dragoste”, o asociație pe care Denisa a înființat-o alături de soțul ei și care se ocupă de recuperarea victimelor accidentelor rutiere, a persoanelor cu deficit locomotor, dar și a celor care au nevoie de îngrijiri medicale la domiciliu. Desfăsurat joia trecută, într-o elegantă locație, evenimentul a fost prezentat de Octavian Ursulescu și a cuprins și o Gală a premiilor umanitare.
De altfel, cu această ocazia, Denisa și soțul ei au prezentat și patru cazuri impresionante, pe care le-au preluat și de care se ocupă, pentru a le reabilita din toate punctele de vedere și a oferi pacienților din nou o viață cât mai apropiată de cea pe care o aveau înaintea nefericitelor accidente prin care au trecut. A fost pentru prima oară când cântăreața s-a afișat oficial la brațul soțului ei, Cornel Brotac.
Numele fundației a plecat de la inițialele lor, C&D
Cei doi se susțin împreună în toate proiectele pe care le demarează, iar medicul Cornel Brotac a avut numai cuvinte de laudă pentru minunata lui soție, căreia i-a mulțumit public, în fața invitaților, pentru implicarea ei în organizarea acestui eveniment.
„Pentru mine, această asociație este un vis împlinit, o dorință mai veche, pentru că am considerat întotdeauna că facem umbră pământului degeaba dacă nu acordăm o mână de ajutor și celor de lângă noi aflați în nevoie și pentru că știu că nimic nu se compară cu bucuria pe care o simți atunci când un om zâmbește datorită ție! Cornel, soțul meu, este fondatorul asociației, ideea a pornit de la el deoarece, ca medic de recuperare, s-a confruntat des cu astfel de cazuri și și-a dorit să poată face mai mult pentru acești oameni. Numele fundației a plecat de la inițialele noastre: C&D (Credință și Dragoste)”, povestește Denisa.
La finalul evenimentului, medicul Cornel Brotac a avut numai cuvinte de laudă pentru cântăreață:
„Mulțumesc părinților noștri care ne-au educat în spiritul credinței și al dragostei și nu în ultimul rând, mulțumesc soției mele pentru că m-a înțeles și m-a sprijinit în proiectele mele și, mai ales, pentru organizarea acestui eveniment care i-a adus multe nopți de nesomn!”, a declarat soțul Denisei de la Bambi.
Atât Denisa Tănase, cât și sora ei, Raluca, au optat pentru rochii deosebit de elegante, care poartă bineînțeles semnătura Atelierului de Creație ”Raluca Tănase”. Alejandro Martinez, fostul component al trupei Mandinga, a încălzit atmosfera, cu câteva melodii din repertoriul său, printre care și cel mai nou single al său, „Sombiru”. La eveniment au participat 280 de personalități din diferite domenii de activitate: muzică, sport, televiziune, lumea afacerilor, medici.