În pauze, nu ieşea pe holurile şcolii
Profesorii frumoasei românce au numai cuvinte de laudă la adresa ei, potrivit mediafax.ro.
„Era un nume în modelling în perioada liceului, deja apăruse într-un album, însă ea a încercat să fie cât mai modestă. Nu am ştiut decât foarte târziu că se ocupă de modelling pentru că ea nu a ţinut să spună că era şi manechin. Niciodată nu am văzut-o venind la şcoală excentric îmbrăcată, chiar mai modest decât multe alte colege, iar în timpul pauzei niciodată nu ieşea pe holurile şcolii, prefera să stea în bancă şi să repete lecţiile”, a spus Aurelia Cotoşman, directorul Liceului „Ion Minulescu”, din Slatina.
Elevă de nota 10
Tot ea a dezvăluit că Mădălina era o elevă bună la învăţătură, de nota 10.
„Drept dovadă stă catalogul şi se poate observa că a terminat clasa a XII – a cu media 9,59 şi a avut medii de 10 la limba română, la limba străină, la istorie sau geografie. Am apreciat-o pentru că erau perioade în care trebuia să plece, să călătorească, iar atunci când se întorcea la şcoală venea cu lecţia învăţată. Am întrebat-o cum procedează şi mi-a spus că atunci când pleca, în avion, în maşină, ea învăţa lecţiile, stătea numai cu cartea în mână. Numai aşa putea să rămână la zi cu lecţiile”, a adăugat cadrul didatic.