Rochiile Mariei sunt diafane, elegante şi preţioase, creaţii omagiu aduse feminităţii veritabile. Şi chiar dacă în România Maria Lucia Hohan nu este atât de mediatizată precum Cătălin Botezatu, Laura Olteanu sau Catinca Roman, iată că brandul MLH a depăşit graniţele ţării şi face furori pe covorul roşu american.
Libertatea: Selena Gomez, Kristin Cavallari, Sharon Osbourne sunt doar câteva dintre vedetele care poarta rochii semnate LMH. Cum ai reusit sa ajungi la aceasta performanţă? Ce au special creaţiile tale pentru a fi atât de râvnite de vedetele internaţionale?
Maria Lucia Hohan: În primul rând, pentru a ajunge să fie dorite, creaţiile oricărui designer trebuie să devină mai întâi cunoscute de stiliştii acestor vedete. Am acordat întotdeauna o atenţie deosebită promovării internaţionale şi am ştiut că, oricât de reuşită ar putea fi o colecţie, nu va ajunge pe covorul roşu decât dacă stiliştii vor avea acces la ea. Şi având în vedere faptul că nu puteam obţine acest lucru prin notorietate, adică prin campanii de publicitate internaţionale, care ar fi necesitat sume exorbitante, am mizat pe puterea internetului. Mult mai accesibil şi mai eficient pentru un brand românesc, care pătrunde mai greu pe piaţa internaţională, în parte şi pentru că România nu are o tradiţie recunoscută în domeniului designului.
Libertatea: În România, în afară de Brigite Sfăt, cine mai preferă rochiile create de tine?
MLH: Nu aş putea afirma că rochiile mele sunt „preferate”, deoarece aceasta ar însemna că sunt pilonul principal în garderobele vedetelor, ceea ce nu este adevărat. Mă bucur însă să constat că o parte din creaţiile mele se regăsesc printre achiziţiile câtorva persoane publice din România, alături de alte branduri internaţionale consacrate. De-a lungul timpului am avut plăcerea de a le avea ca şi cliente pe Simona Gherghe, Cream, Andreea Berecleanu, Ana Maria Marinca, Medeea Marinescu, Olivia Steer sau Dana Războiu. De asemenea, prin stiliştii care au ales rochiile mele pentru diverse pictoriale, am avut plăcerea de a îmbrăca vedete precum Mihaela Rădulescu, Andreea Raicu, Jojo, Andreea Pătraşcu, Iuliana Tudor, Valentina Pelinel etc.
Libertatea: Eşti primul designer român care vinde în LEclaireur, cel mai prestigios concept-store din Paris. În România unde găsim creaţiile tale?
MLH: Cum spuneam, sunt în primul rând adepta on line-ului, poate şi pentru că eu însămi prefer să fac majoritatea cumpărăturilor pe internet. De aceea am pus un mare accent pe magazinul on line www.mlh-shop.com, foarte important şi pentru vânzarea directă internaţională. În România majoritatea clientelor preferă însă să vină în showroom-ul din Cotroceni, din strada Carol Davila, unde este şi atelierul meu.