Petre Murărescu, fiul realizatoarei TV, îşi vede mama pentru ultima oară, iar durerea despărţirii este nemărginită. În asentimentul lui sunt şi miile de români care s-au strâns să o vadă pe cea care a fost doamna folclorului românesc, în sicriu, înainte de a fi coborâtă în groapă.
Printre aceştia, nume mari ale muzicii populare româneşti, printre care Nicolae Furdui-Iancu, Constantin Enceanu, Mâţu Stoian sau Gheorghe Turda, care au fost şi la capelă pentru a depune coroane de flori.
La ceremonie s-a cântat imnul României, „Deşteaptă-te, române”, iar sicriul a fost purtat de fiul realizatoarei, dar şi de angajaţi din armată.
Decorată în 2009 cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler, Mărioara Murărescu va fi înmormântată cu onoruri militare.
Marioara Murărescu a murit pe 31 ianuarie, în urma unei lupte cu o boală cruntă, cancerul. Toţi cei care au cunoscut-o pe Marioara Murărescu, şi nu numai, vor putea să-i aducă un ultim omagiu luni, între orele 12.00 – 19.00, la sediul TVR, unde va fi depus sicriul cu trupul neînsufleţit al realizatoarei TV. Înmormântarea va avea loc marţi, la ora 11.00, la Cernica, acolo unde îşi dorm somnul de veci şi părinţii Marioarei Murărescu.
Fotografii: Vlad CHIREA
Recomandări
Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă