De curând, Răzvan Ciobanu s-a separat de iubitul său. Designerul a fost bătut de cel care i-a fost partener de viață în ultima vreme.

Creatorul de modă a fost prezent în platoul unei emisiuni de la Kanal D, unde a povestit despre momentele terifiante prin care a trecut. Iubitul său l-a lovit cu o bară metalică.

„Relația noastră a fost una tumultuoasă. Am avut tot felul de episoade. Noi suntem doi bărbați și reacționăm ca doi bărbați. Ne-am mai dat un picior, ne-am mai împins. În momentul în care am realizat că îl iubesc, mi-am promis că nu voi mai fi isteric.
 
 Fostul meu iubit este genul de om care nu-ți dă voie să vorbești…
 
… Țin minte că prima bătaie a fost când se întorcea de la mama lui de Paște și era cu ouă înroșite. Am aruncat în tot biroul cu ouăle, după aia ne amuzam.
 
 După întâmplarea asta (n.r. după bătaie) nu o să mă pot amuza, nu țin minte vreo durere fizică, dar țin minte zgomotul acelei bare de metal care mi-a spart obrazul”, a declarat Răzvan Ciobanu.

„Urma să mergem într-o vacanță pe care o plătise el. În capul meu credeam că vom merge împreună, chiar dacă el locuia cu altcineva. M-am dus să-mi fac bagajele. Într-o relație de 5 ani de zile cred că e foarte puțin important cine plătește chiria sau gazul în apartament. A venit foarte nervos: „Ieși afară din casa mea”. I-am zis: „Îmi fac bagajele să plec în vacanță”. El mi-a spus: „Nu pleci nicăieri, am anulat tot”.

Știu că am refuzat să plec din casă, mi-am cerut-o cumva: „Dacă vrei să mă lovești, lovește-mă”. Era foarte nervos…

E adevărat că l-am ațâțat: „Dacă vrei să dai, dă”. La un moment dat a renunțat să dea cu mâinile și picioarele. Într-un moment de furie a luat o bară rotativă din metal. Țin minte doar zgomotul și că nu am mai putut să mă țin pe picioare și am căzut. Mă trezesc noaptea cu acel zgomot”, a mărturisit designerul.


Răzvan Ciobanu a explicat că nu a mers la poliție pentru că nu a vurt să-i facă rău fostului său partener de viață, dar a dezvăluit că merge la psiholog pentru a putea depăși momentele cumplite prin care a trecut.

„Merg la psiholog, merg la psihiatru. Nu poți să primești astfel de lovituri și să nu ai o problemă cu asta”, a încheiat Răzvan Ciobanu.


Citește și: EXCLUSIV/ Prizonieri în Iad. Am petrecut o zi la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare, printre medici și pacienți (VIDEO)


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News