În direct la Aleph News, Florin Călinescu a negat că plecarea lui de la Pro TV ar fi legată de o negociere de ordin financiar. „Fiecare parte spune ceea ce consideră că trebuie să spună. Eu am negociat doar acum cinci ani și nu este vorba despre o negociere financiară niciodată.

Banii, pentru mine, din meseria asta au fost o consecință atunci când Adrian Sârbu a venit cu ideea construirii acestei televiziuni. Am zis că e tralala și cu asta basta. Mi-a zis să vin dimineața la 07:00, că îmi pune un microfon în față și o lumină și mi-a zis să fac ceea ce știu eu cel mai bine, adică să vorbesc. Părea o aventură atunci, cred că ține de orice se face la un moment dat și se poate construi sau se poate altera.”, a declarat acesta.

„Nu mai este valabil sloganul de acum 20 de ani. Nu mai este nici pe departe ceea ce domnul Sârbu a realizat, pentru că lucrurile atunci aveau o emoție, aveau o particularitate, o energie care începea cu creație, în primul rând adresată poporului nostru, generațiilor tinere care azi sunt mature.

Noi aveam tot timpul grijă să preluăm generațiile în fiecare an. Azi putem să vorbim despre un canal de filme cu ceva publicitate. Spiritul Pro nu mai există”, a mai spus Florin Călinescu, la Aleph News.

Florin Călinescu are în vedere alt proiect în televiziune

Acesta a anunțat că se gândește serios să să se întoarcă la satira politică, cea care l-a consacrat pe vremea când făcea „Chestiunea zilei”. Este o emisiune complet diferită față de „Românii au talent”, show-ul unde acesta ocupa scaunul de jurat.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Chiar de două ori am plecat de la ProTV. Dacă am plecat atunci când era bunul meu prieten, Adrian Sârbu, vă dați seama că acum nu mai există niciun considerent de natura celor de atunci: prietenie de o viață, muncă făcută împreună.

Tot ce am făcut atunci și acum am făcut-o pentru public? Chiar și mie mi se pare că atunci politica era într-o perioadă romantică, azi ar trebui tratată cu prioritate într-un talk show politic de satiră și mă bate gândul să fac acest lucru. Dacă mai fac această meserie, ar trebui să mă întorc la ceea ce m-a consacrat cu adevărat, satira politică”, a mai spus Călinescu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News