Sandra Izbașa și Răzvan Bănică s-au căsătorit religios în urmă cu două luni, iar alături le-au fost cei mai dragi prieteni, dar și familia. După nuntă, între cei doi nu s-a schimbat nimic, au devenit și mai uniți. Cei doi au povestit cum funcționează lucrurile în căsnicia lor.
„Pe muchie de cuțit nu am trăit-o (n.r. dragostea lor), mulțumim lui Dumnezeu. Suntem într-o dragoste continuă, nemărginită și așezată”, a spus Răzvan Bănică la Antena Stars.
„Absolut, peste tot îl însoțesc, pentru că și Răzvan mă însoțește pe mine peste tot, mai ales în momentele importante.
Ne împărțim atât de bine programul, că și eu am făcut deplasare la Deva, timp de două săptămâni pentru a sta alături de el. Din trei săptămâni, cât s-au filmat, eu am stat două. Dorul e cel mai important”, a spus Sandra Izbașa.
„Sandra mi-a fost de un real ajutor, fiindcă e destul de greu să pleci de acasă”, a completat-o soțul ei, Răzvan Bănică.
În urmă cu doi ani, Sandra Izbașa a devenit soția lui Răzvan Bănică în fața ofițerului Stării Civile. Atunci au spus cel mai hotărât DA din viețile lor. Pe 30 iulie 2023, cei doi s-au și cununat religios. Slujba a avut loc la Biserica Vatra Luminoasă, din București, acolo unde mirii au impresionat când au apărut.
„Un moment foarte special și ne bucurăm din suflet că am putut să luăm parte la această slujbă minunată și că suntem căsătoriți în fața lui Dumnezeu. Emoții, ca de fiecare dată, atunci când te pregătești și îți dorești să iasă un lucru perfect, pui suflet, pui emoție și, mai ales, că astăzi ne-am dorit să fie ziua noastră, pentru că exact acum trei ani noi ne-am cunoscut”, a mărturisit Sandra Izbașa, după slujbă, conform Antena 3.