Adrian Minune a fost amenințat cu moartea. Artistul a fost implicat într-un conflict cu un grup de indivizi care i-ar fi cerut taxă de protecție. Incidentul a avut loc la un botez.
Prezent în platoul unei emisiuni de la Kanal D, Adi Minune a fost foarte categoric în privința celor care l-au amenințat.
”Nu s-a ajuns chiar aici, să îmi fie teamă pentru viața familiei mele. Am luat măsuri de siguranță, ca orice om normal, de rând. Există justitie pentru toată lumea, sunt convins. Eu când greșesc, vreau să fiu tras la răspundere, asta vreau să se întâmple și cu ei. Au greșit și vor trebui să fie trași la răspundere… Și în momentul acesta sunt lăutari care au cotizat și cotizează bani ca să fie lăsați în pace. Nu mi-e frică de nimic. Nu mi-e frică decât de Dumnezeu”, a spus Adi Minune.
”Am primit telefoane la care nu am răspuns că știam de la cine sunt. Am primit mesaj, la care, de asemenea nu am răspuns. Mă aștept în orice clipă să mi se întâmple ceva, cum i s-a întâmplat lui Florin Salam anul trecut…”, a adăugat el.
”Eu nu sunt un om al scandalului, nu mă ajută nici fizicul să mă bat. La petrecere, Dănuț Vancică a urlat la mine. A vrut să mă bată, să mă omoare, știu eu ce a vrut să facă? Greșeala mea a fost să mă urc pe masă la petrecere. A luat-o personal, ca si cum aș fi făcut-o în ciuda lui. Când esti sus și ajungi jos, accepți mai greu ce ți se întamplă… Nu este prima dată când i se pune pata pe mine. Am decis să vorbesc că nu vreau să astept. Ce să fac? Să intru într-o scară și să mi-o iau?!
Am mai avut incidente cu el. E a treia oară. Atunci cu Salam, eu am fost ținta. Mi-am dat seama și am plecat direct acasă… A rămas și s-a pus pe Salam. Mor că alții nu vin să vorbească. Le este teamă. Am ales să vin să vorbesc”, a explicat Adi Minune, care a mărturisit că i s-a cerut, de-a lungul anilor, taxă de protecție.
”Poate în beția lor mă tăiau, dar eram foarte bine protejat acolo. Aveam mulți prieteni acolo… A venit la un metru de mine. S-a speriat toată lumea. Nu știu dacă regretă ce a făcut cu mine. Nu l-am provocat cu nimic”, a mai spus artistul.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News