Dan Negru, binecunoscutul prezentator de la Antena 1, este foarte discret atunci când vine vorba despre viaţa sa personală.
Deşi este foarte reţinut în ceea ce priveşte viaţa de familie, celebrul om de televiziune a oferit câteva detalii neştiute despre momentul în care a avut loc nunta cu aleasa inimii lui, Codruţa.
Dan Negru a explicat, pe pagina sa de pe un site de socializare, că la ceremonie au fost prezente doar câteva persoane foarte apropiate.
„Cum a fost la nunta mea…Părinţii, naşii şi bunicii…Asta a fost tot. Ei au fost singurii invitaţi. Totuşi, într-o biserică mică de lângă oraş, care mi-e dragă de multă vreme, au venit 6 preoţi fără ca eu să ştiu ceva dinainte şi noi, cei puţini din familie…Încă păstrez felicitarea de la IPS Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului…”, a povestit prezentatorul de televiziune.
Dan Negru este căsătorit cu Codruţa, împreună cu care are doi copii – Daria şi Bogdan. Daria s-a născut pe 11 februarie 2010, în timp ce băieţelul Bogdan a venit pe lume în martie 2012.