Sorina Ghinea are două fete: pe Carla, care e make-up artist, și pe Nicole Cherry, celebra cântăreață. Aceasta nu s-a afișat niciodată în emisiuni de televiziune, nici nu a acordat interviuri de când fiica ei cea mică a devenit artistă celebră. Doamna Sorina l-a lăsat pe soțul ei, George Ghinea, să se ocupe de succesul fiicei, el îi e și acum manager.

Mama lui Nicole Cherry s-a ocupat de creșterea copiilor, a avut grijă de soț, de casă, iar cântăreața a dezvăluit, printre lacrimi, că și-ar fi dorit ca părintele ei, ființa care i-a dat viață, să aibă mai mult timp pentru ea.

„Mi-aș fi dorit să fie mai pentru ea. Cumva îmi pare rău, am impresia câteodată că poate ar fi făcut mai multe pentru ea. Mereu i-am zis că o apreciez enorm de mult și știu că și-a dedicat toată viața pentru noi. Îmi pare rău că aș fi vrut să facă mai mult. Ea asta a simțit. Cumva… nici nu pot să o oblig, sau să mă gândesc că poate nu și-ar fi dorit să facă asta, dar asta și-a dorit, asta a făcut. Mi-ar fi plăcut să aibă timp și pentru ea mai mult.

După ce am crescut, cred că am reușit cumva să o fac fericită și să îi înapoiez tot timpul pe care ea mi l-a dat și nu a fost în zadar. Tot ce mi-a oferit ea, am reușit să îi ofer după. E greu să știi că copilul tău e la sute de kilometri în fiecare zi, în fiecare weekend și mai e și tatăl ei cu ea”, a spus Nicole Cherry pe YouTube.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Ea voia să fie lună în casă, să fim noi cele mai frumos îmbrăcate”

„Mi-ar fi plăcut să aibă mai multă grijă de ea, să fie genul de om care își ia o oră din timp ca să se ducă la salon sau să facă lucruri pe care unele mame le fac. Ea nu a făcut asta. Ea voia să fie lună în casă și să fim noi cele mai frumos îmbrăcate, să avem toate jucăriile, tata să fie un om impecabil de fiecare dată. Pentru ea, asta a contat. Ar fi meritat și ea timpul ăla. Dar asta și-a dorit, asta a făcut. Mă bucur foarte tare că am reușit să o fac mândră de mine.

Tata mi se pare că a mai trăit unele chestii. Mami, dedicându-și toată viața pentru noi, poate aș fi vrut să mai aibă unele lucruri pentru ea. Ea oricum nu a vrut să fie prezentă, cum e tata, toată lumea îl știe pe tata, ea nu a vrut chestia asta, ei nu îi place, ea nu vrea să dea interviuri, nu-i place să fie în centrul atenției. Mi se pare că poate ar fi trebuit să aibă unele momente pentru ea.

Pe tata știu că l-am făcut mândru. Nu trebuie să mai îmi zică el, el crede mai mult în mine decât cred eu. Mereu am spus chestia asta”, a mai spus celebra cântăreață, care are o fetiță pe nume Anastasia.

Urmărește-ne pe Google News