Mihai Trăistariu e în lumina reflectoarelor de ani buni. Celebrul cântăreț s-a mândrit mereu cu viața profesională, dar despre familie a vorbit rar. Într-un interviu pentru click.ro, acesta a făcut dezvăluiri despre cei trei frați ai lui.
Cântărețul are o soră și doi frați. Unul dintre frați locuiește în Piatra Neamț, altul în Germania, iar sora este stabilită în Iași. „Frații mei sunt plecați. Vasile e în Piatra Neamț, mă văd rar cu el. I-am mai dus niște bănuți, mă înțeleg bine cu el.
Cu el țin legătura mai mult, dar i-am promis o expoziție cu tablourile lui la mare. Undeva în toamnă poate îl aduc aici, în sediul academiei mele. Am o clădire cu 15 încăperi, pentru academie, pentru ea am făcut împrumut la bancă și am rate. Și mă gândeam să-i fac o expoziție.”, a declarat el pentru sursa precizată mai sus.
„Mai am un frate căsătorit în Germania și e foarte bine, are copilași. Îl văd numai în postări, pe Facebook. Sora este în Iași, profesor de matematică, lector universitar, și-a scos 3 cărți. Fiecare e cu viața lui.
Părinții au murit amândoi, doar cei 3 frați reprezintă familia mea, deocamdată! Mă mai delectez cu hrănitul câinilor pe străzi și la asociația pe care o am în Constanța. Mai am 44, restul sunt adoptați sau au mai murit. Ne ocupăm de ei, avem voluntari, îi mai ajut, cumpăr mâncare… În casă am pisicii mei cei mulți, cu care îmi împart viața, momentan.”, a mai povestit artistul în același interviu.