„Actoria m-a ales pe mine, și nu eu pe ea. Lumea care mă urmărește și mă cunoaște știe acest aspect. Eu dintotdeauna mi-am dorit să fac design vestimentar. Am vrut să aplic la Facultatea de la Sankt Petersburg, doar că, la 17 ani, era greu. Până în 1990, pe timpul meu, erau doar 10 clase obligatorii, nu era liceu de 12 clase. De aceea, sunt cea mai tânără angajată la teatru, la 20-21 de ani eram angajată.

Mi-a fost greu, era prea departe să merg în Rusia. Părinții mei își doreau să dau la facultate, să am o diplomă și spuneau:

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Dă unde vrei, să fii studentă, să intri în rândul oamenilor. Eu am fost un elev extraordinar de bun. Am terminat cu note mari și au zis că mă descurc. Doar că era departe. Era la admitere și chimia, singura materie la care eram «bâtă».

Dar am luat note mari pentru că aveam talent actoricesc și copiam foarte bine. Știam să expun ceva, deși nu înțelegeam ce spune. Însă memoria era perfectă. Adică, aveam note mari, dar nu puteam să dau examen la chimie. Mi-a fost frică. După care am mai avut o opțiune, filologie-rusă. Am să menționez acest aspect. Nu am ales eu”, a povestit Tania Popa pentru revista Viva!

Cum a decis să dea la actorie

Tania Popa a dezvăluit că actoria era singura variantă și mai mult decât atât, cei din jur o considerau talentată.

„M-am născut din mamă rusoaică și tată ucrainean. Judecați-mă cum vreți! Mă termină subiectul acesta de o nedreptate cumplită. Eram foarte bună pe filologie, dar nu am dat, pentru că trebuia să mă pregătesc. Și atunci, opțiunea cea mai simplă a fost să dau la actorie, pentru că întotdeauna recitam, făceam scenete la teatru.

Chiar și mie mi s-a părut că o fac foarte bine. Drept dovadă că am și intrat, și așa s-a întâmplat. Am aflat pe la jumătatea anului I de facultate cam în ce lume am nimerit. Și în momentul acesta spun, după 30 de ani de meserie plini cu de toate și o carieră cu care mă mândresc: dacă aș lua-o de la capăt, niciodată nu aș mai porni pe drumul acesta. Și pot fi judecată cum vreți. Pentru că sufletul meu e în altă parte”, a spus vedeta pentru revista VIVA!

Își poartă propriile haine

„Am atelier și fac haine, este zona mea de terapie. Nu aș renunța niciodată în viață la pasiunea aceasta. Nici la actorie nu renunț. Dacă am muncit atât, aștept până îmi vine pensia. Dar de cusut o să mă las atunci când nu o să mai văd și nu o să mai pot să fac asta”, a mai povestit Tania Popa.

Atunci când merge la evenimente, actrița își poartă propriile haine și este foarte mândră de asta. Vedeta recunoaște că este ecologistă.

„Pe covorul roșu, obligatoriu. La premiere, la evenimente importante sunt doar în ținute create de mine. În viața de zi cu zi, mai rar, pentru că nu am timp. Am comenzi foarte multe. Lucrez foarte mult pe comandă, dar eu port – și, de regulă, sunt admirată – haine de la second hand, din târguri de vechituri. Sunt pasionată și mă mândresc cu faptul că pot să port haine cu istorie. Să dau foarte puțini bani pe ele și să fiu admirată.

Eu sunt ecologistă. Vreau să ajut cu cât pot eu planeta. Culmea e că din second hand-uri îmi cumpăr haine cu adevărat calitative, pe care dau foarte puțini bani. Țin și la aspectul acesta”, a mai spus actrița.

Urmărește-ne pe Google News