Pentru a putea face față la tot ce se întâmpla în viața lui, celebrul comediant a apelat acum câțiva ani la ajutorul unui psiholog, pentru a face terapie. Acesta a dezvăluit recent, amănunte mai puțin știute din viața lui.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4„Am avut momente când ajungeam la burnout-ul ăla. Am ajuns în momente în care eram într-o stare critică. Mă ajută mult și terapia. Fac terapie de ceva ani.
Sunt împăcat cu mine. Fac doar ce îmi place, nu mă grăbesc să ajung nicăieri. Mă bucur mai mult de prezent. Înainte nu știam să apreciez ce am, nu știam să apreciez lucrurile astea”, a spus actorul în cadrul podcastului moderat de solistul Horia Brenciu, potrivit Wowbiz.
I-a spus soției că vrea să divorțeze
Mihai Bobonete și Cătălina, soția lui, sunt împreună din perioada adolescenței. S-au căsătorit după 14 ani de relație și au doi copii, pe Octav și Maria. În cadrul unui podcast, pe YouTube, actorul a spus că face parte din prima generație care a ratat criza de 40 de ani.
Mihai Bobonete a povestit în stilu-i caracteristic, cum în timpul pandemiei i-a spus Cătălinei că vrea să divorțeze. Partenera lui de viață i-ar fi spus că nu are cum să facă acest lucru pentru că era lockdown și nu puteau ieși din casă.
Eu fac parte din prima generație care ne-am ratat criza de 40 de ani. Noi nu am putut să avem criza bărbatului de 40 de ani, pentru că a venit pandemia exact când am făcut 40 de ani. Eu n-am putut să divorțez pentru o scurtă perioadă, n-am putut să mă duc la… pe banii mei, n-am putut să mă tatuez (…) Unde divorțezi în pandemie, când n-ai voie să ieși din casă?
M-am trezit într-o dimineață, m-a luat criza puțin așa și am zis: «Cătălina, eu divorțez!». «Unde divorțezi? Nu ai voie să ieși din casă, e lockdown. Unde te duci să faci acte? Nu te bagă nimeni în seamă» și am zis «Cătălina, lasă să treacă pandemia»”, a mărturisit amuzat Mihai Bobonete, în cadrul unui podcast, potrivit Spynews.