Ilie Micolov a fost unul dintre artiștii care au reușit să ajungă la inimile publicului. Este cunoscut pentru șlagărul „Dragoste la prima vedere”, albumul omonim vânzându-se în peste 600.000 de exemplare.

Puțină lume știe că Ilie Micolov a fost de profesie economist și fost jucător de hochei. A  fost consilier pe teme muzicale al Radio România Actualități, a apărut în cadrul spectacolelor Teatrului „Constantin Tănase” din București și a susținut turnee alături de formația Romanticii.

Un alt amănunt mai puțin cunoscut despre Ilie Micolov este că acesta nu mai avea acte după revenirea din Germania pe plaiurile natale. Soția și fiica sa au ales să rămână în Germania, unde Ilie Micolov a emigrat în 1988 și de unde s-a reîntors în anii ‘90, mutare dezaprobată de familie.

După ce s-a întors în România, Ilie Micolov nu mai avea buletin pentru că nu și-a mai făcut acte.

Ilie Micolov a încetat din viață sâmbătă, 21 iulie 2018, la vârsta de 69 de ani. Artistul care a lansat hit-ul „Dragoste la prima vedere” avea mari probleme de sănătate și se deplasa foarte greu în ultima perioadă de timp. Ilie Micolov nu avea pensie și fusese uitat de familie, fiica și soția sa afându-se în Germania.


Citește și: Previziuni Urania pentru perioada 21 – 27 iulie 2018. Soarele va intra în zodia Leului. Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă. Lună Plină în Vărsător


 

Urmărește-ne pe Google News