Cu o zi înaintea morţii lui Whitney Houston, fiica ei era cât pe ce să-şi piardă viaţa în acelaşi mod bizar.
Bobbi Kristina se pregătea să iasă într-un bar, vineri seara, cu prieteni de-ai ei, dar aceţtia au tot aşteptat-o şi tânăra nu a mai ajuns. Atunci, una dintre amicele ei a mers să vadă dacă nu s-a întâmplat ceva. A intrat în cameră şi a realizat că Bobbi se află în baie. A bătut la uşă şi nu i-a răspuns nimeni.
Speriată ca nu cumva să se fi întâmplat vreo tragedie, fata, ajutată de alţi câţiva prieteni, a spart uşa şi a intrat în baie, unde Bobbi Kristina adormise în cadă.
O zi mai târziu, într-o cameră a aceluiaşi hotel, situată la acelaşi etaj, Whitney Houston era găsită moartă în cadă, iar prima ipoteză a anchetatorilor a fost că aceasta ar fi adormit.