„Nu m-am
retras. Am fost consilier la Ministrul Culturii pe durata Guvernului Tehnocrat.
Acea perioadă a durat un an, dup-aia a venit alt guver.

Toată echipa a plecat atunci. De făcut, am făcut ce
presupunea fișa postului, am consiliat Ministrul Culturii pe probleme de
teatru, film și de strategie generală.

 Au rămas câteva lucruri în urma noastră: de la dosarul Roșia Montană în UNESCO, la unele programe de finanțare nou înființate, la ajutoare punctuale date unor organizații care chiar fac ceva în țara asta pentru educație și cultură, cum ar fi IDEO IDEIS”, a spus Anghel Damian pentru evzmonden.

Anghel și Lia Bugnar sunt împreună de 9 ani

„Păi, această industrie nu a fost prea mult ajutată niciodată, așa că nu putem zice că s-au schimbat foarte multe lucruri în pandemie. În afară de teatrele de stat care au subvenție, de la stat, teatrul independent e dintotdeauna într-o luptă corp la corp cu supraviețuirea.

Unii mai renunță, dar cei mai mulți nu. S-a făcut teatru fără bani și până acum, o să se mai facă și de acum încolo. Bun sau prost, după capacitățile fiecăruia.

Cât despre film, ca întotdeauna, se fac mult prea puține și atunci bătaia pe bugete e una crâncenă, cu sau fără pandemie”, a mai spus Anghel referitor la direcția în care au luat-o folmul și teatrul românesc.

 
 

Urmărește-ne pe Google News