Dezbrăcatu recunoaște că încă nu s-a acomodat cu prompter-ul, dar este mulțumit de prestația pe care a avut-o ca prezentator în prima emisiune „Cronicii” fără Șerban Huidu la cârmă.
“Mi-a fost destul de greu, iar emoţiile s-au văzut. Dar cred că a fost bine pentru prima ediţie. Mă obişnuiesc mai greu cu prompter-ul, pentru că de cele mai multe ori improvizez. Aici mă refer la personajul Dezbrăcatu, nu la ce se întâmplă în emisiune. Mişu scrie textele care trebuie respectate aproape în totalitate. Îmi este uşor că îi am aproape pe bunii mei prieteni şi dragii mei colegi, cu care mă înţeleg din priviri”, a declarat înlocuitorul lui Șerban Huidu, pentru jurnalul.ro.
Întrebat dacă au dus colegii săi muncă de convingere pentru a-l determina să accepte să-l înlocuiască pe Huidu, acesta a spus
“Da şi nu, în sensul că mi-au spus că eu ar trebui să fac acest lucru. În interiorul meu, însă, mă întrebam ce să caut eu în locul lui Şerban, pentru că el este de neînlocuit. În schimb, mi-am luat inima în dinţi, pentru că trebuie să continuăm, iar eu vreau să pun umărul indiferent de postură”.
Șerban Huidu s-a retras din viața publică după ce, în urmă cu aproape 3 săptămâni, a provocat un accident rutier în urma căruia au murit trei oameni.