„Eu sunt foarte bine întotdeauna, pentru că sunt o persoană echilibrată și chiar dacă sunt singură sau sunt într-o relație, eu sunt ok.
Cred că un om care vine lângă tine nu trebuie să-ți aducă un echilibru sau un plus, cred că omul care vine lângă tine trebuie doar să completeze o stare bună pe care tu deja o ai, să se atașeze acestei stări și împreună să puteți construi.
Oamenii așteaptă: Vreau să vină prințul pe cal alb să mă salveze, vreau să vină prințesa care îmi schimbă viața. Nu trebuie să fim diferiți într-o relație sau atunci când suntem singuri”, a spus Adina Buzatu pentru revista Spynews.
Întrebată despre ”bagajul” emoțional cu care un bărbat ar trebui să vină în viața ei, Adina Buzatu a fost sinceră și a recunoscut că nu are reguli.
„Nu mi-am pus astfel de reguli, nu cred că merge să-ți pui astfel de reguli pentru că viața îți demonstrează cu totul altceva”, a mai zis ea.
„Nu am aceste standarde, să fie blond, cu ochii albaștri, 1,90. Mi-a demonstrat experiența că de un om te îndrăgostești în primul rând când e o chimie specială care se creează.
Nu are legătură neapărat nici cu cromatica lui, nici cu înălțimea lui. Are legătură cu mult mai multe lucruri, nu am un șablon așa prin care îl trec pe Mr. Perfect”, a mai zis Adina Buzatu.