„Am crescut într-o familie unde se cânta şi se dansa. Adormeam, copil fiind, cu muzica in suflet, auzeam paşii de dans în vis. Aşa i-am crescut şi pe copiii mei. Dansează la toate petrecerile şi la toate nunţile, stau negresit până dimineaţa, adorm pe unde apucă, fericiţi. Aşa cum şi eu, pe vremuri, în drumul inapoi spre casă de la vreo petrecere, puneam capul pe bancheta din spate a maşinii anilor ‘80 şi eram cel mai fericit copil din lume. Habar nu am dacă e bine sau nu, dacă psihologii de azi sunt de acord cu acest tip de comportament. Ceea ce ştiu este că dragostea parinţilor mei şi a mea pentru copiii mei, dorinţa de a se bucura alături de noi, îi hrăneste ca adulţi. Şi, din când în când, îşi iau din aceste rezerve de fericire. #love ❤️”, a scris Andreea Berecleanu pe contul personal de Instagram.
În urmă cu doi ani, Andreea Berecleanu s-a măritat cu medicul Constantin Stan. Ceremonia religioasă a avut loc la Biserica Kretzulescu din Capitală, iar petrecerea a avut loc la un hotel de lux. Căsătoria religioasă a venit la o distanță de o lună și jumătate după cununia civilă.
Citește și