Dana Săvuică a primit cu teamă propunerea de a se dezbrăca în primul număr al revistei Playboy. „Am început să râd în hohote. Un râs dintr-ăla cu spasme, fiindcă nu-mi închipuisem vreodată că-şi doreau ca eu să fiu cea care să apară în revistă. Eu însămi aveam un fel de prejudecată vizavi de Playboy, bănuind că acolo pozează fete anonime sau din cele care îşi doreau să devină cineva, şi nu o persoană ca mine, care eram cunoscută la acea vreme. După ce mi-a trecut râsul isteric, a rămas nedumerirea. De ce îmi faceţi mie propunerea asta? Mi-a răspuns că au o listă scurtă, cu genul de femeie care ar trebui să fie pe coperta primului număr, şi că au nişte cerinţe foarte clare de la americani. Trebuia să fie o femeie matură, cu forme naturale şi, preferabil, blondă. Eu apăream pe această listă, alături de încă alte cinci”, a povestit Dana pentru Playboy.
Întrebată cine se mai afla pe lista cu pricina, blonda a spus: „Ştiu sigur că erau Bianca Brad, Tania Budi şi, parcă, Loredana. Nu-mi mai amintesc care erau celelalte”.
- CITEȘTE UN INTERVIU INTERESANT CU DANA SĂVUICĂ, ÎN NUMĂRUL DE MARTIE AL REVISTEI PLAYBOY
- Uite și ce blondă sexy, italiancă, dar cu sânge românesc, se află pe copertă