„Am fugit şi eu de acasă şi pe mine m-a dus tata la ginecolog să vadă dacă mai sunt virgină. Aveam câteva luni peste 18 ani. A constatat că nu mai sunt virgină, a fost o tragedie pentru că el vroia să mă mărit virgină. Ne-am certat, am plecat de acasă, am stat cu gazdă. După câteva luni ne-am împăcat”, a declarat Carmen Şerban la Acces Direct, de la Antena 1.
Fiica în vârstă de 16 ani a lui Adrian Minune a fost dusă la audieri în ziua de sâmbătă, unde, alături de Franco, a stat câteva ore bune, pentru a le da explicaţii poliţiştilor în legătură cu dispariţia ei de acasă. La interogatoriu au fost prezenţi şi părinţii lui Carmen care au luat-o acasă.