Iulia Albu, care mai are o fetiță din relația cu Mihai Albu, pe Mikaela, recunoaște că își dorește un copil alături de Mike. Chiar ar și adopta.„Ne dorim încă un copil, ne dorim să și adoptăm un copil, problema care ne ține momentan departe de aceste visuri este că nu trăim într-o perioadă foarte stabilă și oamenii ca noi se gândesc de multe ori înainte să facă un copil.
Adevărul este că un copil este o responsabilitate foarte mare”, a dezvăluit Iulia Albu, care nu s-a ferit și a făcut mărturisiri și despre o posibilă nuntă cu Mike. „Cu siguranță, mi-aș dori să fiu căsătorită în momentul în care voi mai face un copil.
Dar nu știu, mă grăbesc acum să-mi fac o rochie de mireasă? Nu, pentru că nu înseamnă atât de mult pentru mine. A însemnat. La început, când era relația în primii doi ani, ar fi însemnat, dar atunci nu aveam timp. Acum că avem timp, parcă da. Noi suntem deja practic soț și soție. De aproape 6 ani suntem împreună. Ar trebui? Deja după 6 ani mai contează? Adică nu e ca și când ești deja căsătorit?”, a mai spus vedeta pentru playtech.ro.
„El se ocupă să împartă banii unde trebuie”
În prezent, Iulia Albu are o relație specială cu Mike, el e și cel care se ocupă de finanțele ei. Vedeta își lasă și banii pe care îi câștigă pe mâna partenerului ei, iar el este cel care se ocupă de toate facturile familiei.
„Toată lumea a avut parte de momente de genul acesta. Eu sunt norocoasă, pentru că nu eu mă ocup de administrarea finanțelor. Asta o face iubitul meu. El se ocupă să împartă banii unde trebuie. Eu doar îi produc alături de el. Și nici măcar nu vreau să văd unde se duc.
Mă deranjează foarte mult să știu unde și cum exact. Atât timp cât nu știu, suntem bine. Toți încercăm să avem o viață cât mai bună sau măcar decentă. Mai mult însemnând să ne împărțim între muncă și familie. Ceea ce este din ce în ce mai greu”, a mărturisit Iulia Albu acum ceva vreme într-un interviu.