Mulți ani, Cosmin Cernat a fost căsătorit cu Monica Iagăr. Rodul iubirii lor sunt cele două fiice pe care le au împreună și care acum locuiesc la mama lor. Ulterior, cei doi au divorțat și și-au refăcut viața.

Cosmin Cernat a cunoscut-o pe Mădălina, actuala soție, pe când era prezentator al știrilor sportive la Kanal D. Și ea tot acolo lucra. Se înțelegeau bine drept colegi, însă nimic mai mult. El o plăcea ca iubită, a tot insistat și a avut succes, căci s-au căsătorit și acum formează o familie frumoasă. Se știe că și Mădălina are un copil dintr-o relație anterioară.

„Ea nu mă prea suferea foarte mult, mă considera mai infatuat. Mie mi-a plăcut foarte mult de ea. Am reușit să am alături de mine o femeie minunată, o soție extraordinară și o mamă la fel de minunată și de extraordinară. Sincer, mi-a fost greu să o conving să ieșim la o cafea. Și ei i-a fost destul de greu să accepte, dar am ieșit până la urmă.

Mă emoționează acest lucru de fiecare dată când mă gândesc la familia mea, pe de o parte, și la familia Kanal D, pe de cealaltă parte. Mădălinei vreau să îi mulțumesc pentru felul în care a avut grijă și are grijă de fetele mele”, a dezvăluit Cosmin Cernat pentru ego.ro.

Noul Parlament începe cu circ: de la declarații bizare la fuga de ochii lumii. Ce nu s-a văzut la TV REPORTAJ
Recomandări
Noul Parlament începe cu circ: de la declarații bizare la fuga de ochii lumii. Ce nu s-a văzut la TV REPORTAJ
cosmin-cernat-sotia-madalina-si-cei-trei-copiiIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

În același interviu, Cosmin Cernat a povestit și despre copiii lor. „Eu nu cred că sunt un tată, cred că sunt mai degrabă un bunic. Una dintre puținele mele calități pe lumea asta este că iubesc copiii. Pentru mine important este ca ei să fie fericiți. Atâta vreme cât ei, toți trei, vorbesc cu mine lucruri intime pe care foarte mulți copii nu le vorbesc cu părinții lor, cred că au încredere în mine. Și se simt în siguranță, în spațiul lor intim în care îmi permit uneori să intru.

Mi se pare normal să fie așa, pentru că și eu am spațiul meu în care ei nu intră și ei au spațiul lor în care eu nu intru. Eu sunt un tată care mai degrabă i-a alintat și i-a iubit, nu le-a impus neapărat un set de reguli. Cred că le-am transmis mai degrabă un set de valori în care eu cred foarte tare. Acestea sunt respect, prietenie, privit în ochi când spui ceva, răbdare, iubire, lucruri care nu cred că se vor pierde vreodată”, a mai declarat prezentatorul.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Cine este marele câștigător al trofeului
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Cine este marele câștigător al trofeului
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Șoșoacă a cântat "O, ce veste minunată!" în Parlament, acompaniată de colegii de partid
Observatornews.ro
Șoșoacă a cântat "O, ce veste minunată!" în Parlament, acompaniată de colegii de partid
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI