Dragoș Bucur este un familist convins. Actorul le-a insuflat pasiunea pentru cinematografie și copiilor lui, în special fiicei lui Sofia. Aceasta are acum 15 ani, e adolescentă. „Partea bună cu adolescența copiilor este că nu vine dintr-o dată, au timp să se obișnuiască cu schimbările și părinții, nu doar copiii! Sofia este un copil deosebit și un real ajutor pentru mine și Dana, a contat foarte mult pentru noi în perioada asta aglomerată că deja este adolescent și nu copil”, a declarat actorul.
Sofia Bucur deja îi calcă pe urme tatălui ei, a câștigat deja un premiu în domeniu – Marele Premiu al Festivalului de Film de la Sarajevo, anul trecut. Alături de tatăl ei a scris scenariul serialului „Delta Neagră”, în care ei sunt protagoniști. „Ce poate fi mai frumos pentru un părinte decât să fie depășit de copiii lui?! Nu vreau să supăr pe cei care nu au copii, dar este aproape imposibil să explici ce simte un părinte cuiva care încă nu este sau nu își dorește să fie, bucuria pe care o simți la fiecare realizare a copiilor tăi, fie că este vorba de primul pas, cățăratul în copac, răspunsul corect la un exercițiu sau un premiu”, a spus Dragoș Bucur mândru de reușita fiicei Sofia.
Când a venit vorba despre ceilalți doi copii ai lui și ai Danei Nălbaru, Dragoș Bucur a dezvăluit le dedică cât de mult timp poate. „Probabil că cel mai mișto este pentru mine și Dana că alături de ei redescoperim totul din jurul nostru cu alți ochi, unii proaspeți și doritori de frumos, nepătați. Asta oferă, în general, prezența oricărui copil lângă un adult”, a mai adăugat actorul pentru tvmania.ro.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7Dragoș Bucur își pune copiii pe primul loc, chiar și la teme îi ajută, el și soția și-au împărțit materiile. „Sofia deja este independentă din acest punct de vedere, cred că avem deja aproape doi ani de când nu mai este nevoie să intervenim în temele ei, iar pentru Kadri și Roxana încă reușesc să fac față :). În general ne-am împărțit, Dana se ocupa mai mult de artă, scris și citit, eu – de matematică și lucruri practice (experimente, fizică etc.)”, a mărturisit el.
Acum, Dragoș Bucur e jurat la „Românii au talent”. Despre noul lui rol de la PRO TV a făcut dezvăluiri: „M-am cam plictisit pentru că… Eu mă așteptam să fie aici distracție, mă așteptam ca Bobonete să spună glume toată ziua, mă așteptam ca Andra să cânte, de la Andi mă așteptam ca la două, trei chestii să vină cu ceva inteligent, eventual niște direcții în muzică, în… Eu știam că el știe tot. Dar nu e deloc așa.
A fost destul de plictisitor, dar a fost prima filmare”, a spus el la TV în stilul său caracteristic.